Eu n-am avut niciodata parinti Si nu stiu ce gust are sarutarea de mama, Cum as fi vrut sa vad cum ride cu albii ei dinti, Sa vad cum isi leaga pe cap naframa.
Mama mea a fost cea mai frumoasa, Cea mai curata, cea mai buna, Ea m-ar fi ferit de foc si de luna, Si mi-ar fi pus flori si piine pe masa.
Mama mea mi-ar fi asternut patul Si mi-ar fi racorit fruntea fierbinte,
Ca argint picurat i-ar fi sunat dulcile cuvinte Si nu m-ar vorbi, ca n-am pe nimeni, satul.
Si tatal pe care-l cunosc numai de pe perete, Din chipul lui care seamana cu mine, Era cel mai frumos, cel mai tare, cel mai cuminte, Caci nu putea fi altfel, dac-a fost al meu parinte.
Si nu l-am vazut cu privirea inlacramata, O, cum as fi vrut sa ma sarute, sa ma bata, Cum as fi vrut sa pot spune : mama si tata, Sa-i vad, sa-i pipai, sa-i simt numai odata,
numai odata.
De ce m-ati lasat singur ca frunza desarta, Sa nu ma astepte dragostea voastra la poarta ? Si de-atitea ori ma trezesc din vis plingind, Si, fierbinte, amintirea voastra alearga in
recele-mi gind.
|