Se iubeau cum se iubesc porumbeii, Fata balaie si feciorul caprui. Erau buni si blinzi ca mieii Si n-au gresit niciodata nimanui.
Si nu stiu cum toate s-au schimbat, Fata balaie pe fecior nu l-a mai asteptat. Si din pieptul feciorului izvor rosu a tisnit Si fata unui alt fecior i-a zimbit.
Iar sufletul celui ce s-a stins pentru un dor Pe drumul nemuririi a pornit. Caci sufletele care cu dragoste mor Nu pot muri, dupa ce trupul le-a murit.
Si de cite ori fata viseaza in noapte, Totdeauna vede pe mirele plin de singe. Si lumineaza patul, si ale lui soapte Saruta gura fetei, care-n somn plinge.
|