Lacramile mostenite, si tu, feciorasul meu, Le vei plinge cind vor cere chinurile rostul lor, Lacramile mostenite, dragul meu, nici cind
nu mor. Ti le daruiesc curate cum le-am mostenit si eu.
Lacramile mele toate, nici nu le-as putea prada. Si tie o sa-ti ramiie din bogata mea durere. Sa le plingi cind suferinta-n nopti tirzii
ti le va cere. Si in zorile albastre si tu te vei usura.
E o mostenire sfinta, singura ce nu ne minte, ° Tainica lor zestre-i zestrea celor ce iubesc cu chin, Plinsul este glasul celor care nu mai au cuvinte, Nu prada din mostenire pentru orice glas strain.
Lacramile mostenite le pastreaza, dragul meu. Si de ti le cere-o noapte cind femeia-ti va jura, Tu, eu simt, si necerute fericit i le vei da,
Cum le-am dat eu mamei tale, cum le-ai dat si tu si eu.
Dar sa nu crezi ca atunce cind pe toate
i le-ai dat, Nu va mai ramine una ce din nou va porni ! - Mostenirea este mare si-n zadar tu le-ai
pradat, Lacramile mostenite, altii le vor mosteni.
|