Emil Isac a fost un om,
A vrut sa coboare in abis si sa urce in stinci
Norocul nu i-a zimbit
Si Viata i-a dat de multe ori brinci.
- Emil Isac a cules dureri Si se ducea singur pe cale. Blestema pamint si cer Si pe umeri purta saci de jale.
A-mbatrinit far' sa fie tinar, Si a ride n-^a putut niciodata. Pe mama-sa nu si-a cunoscut Si nu l-a sarutat pe frunte tata.
De ce s-a nascut niciodat' nu stia, De ce-a murit stia numai dinsul. Emil Isac, din tot ce-a avut,
Nu lasa urmasilor sai decit plinsul.
|