Parcul imi era prieten, cunosteam
Toate cararile lui ;
Se cutremurau brazii cind visam
Si zorile de-atitea ori m-au gasit in geam,
Fara urma somnului.
Toate florile din parc m-au iubit
Si fiecare, ca o femeie inflorita mi se oferea,
Florile cunosc pc-acel ce mult a patimit
Fiecare frunza, fir de iarba, cintecele mi le
cunostea, Chiar si vintul sa-mi asculte cintul, Din grabitu-i drum inainte-mi se oprea.
Totusi am avut in parc si eu dusmani.
Si furnici cu treburi mari,
Cu inimi mici,
Mult s-au suparat pe mine,
Caci adesea stam visind in calea lor
O, iertati-ma, furnicilor !
|