Pernelor albe, prietene triste, Cit v-am imbratisat ! Voi toate le stiti : si ce-am patimit, Si ce-am visat.
De cite ori ne-am spus durerea, Si de cite ori ne-am mingiiat ! Voua v-am spus ce nu spuneam nimanui, Si cind eram obosit, si cind eram inselat.
Suferinta in voi mi-am usurat io Si noptile mi-au trecut cu voi. De atitea ori v-am imbratisat, Caci totdeauna ati fost blinde si moi.
Pernelor albe, cu mine veti veni Si atunci cind nu va mai fi plins si dor. Si nu ma veti trada, nu ma veti vorbi, Pernelor albe, pernelor.
Dar daca ar avea glas Acei ce au murit fara perna, Ar mai putea fi liniste-n cer, Ar mai putea fi tacere in terna ?
Si citi au imbratisat In loc de perne moi Pamintul insingerat, Acestia cari n-au visat, Acestia cari n-au putut iubi, Flaminzi, furati si goi.
|