Te-am visat, copilarie, te-am visat, scumpa Marie, Visul mi-a cladit altarul, ce viat-a darimat. Mi-a cintat din departare-n codru glas de ciocirlie, Apele venind din munte, ce frumos au murmurat !
Ne duceam cu mina-n mina, eu satir si tu o zina,
Mii de ginduri, rinduri-rinduri, pe soptite ne-au urmat, Parul tau avea mirosul unui mar purtat in mina, Si in ochii tai albastri, cerul serii s-a-nnecat
Te-am visat, mireasa alba, alba cum este mireasa Ce se duce-n lumea noptii sa renasca dorul mort.
Lumina fiinta-ti calda, floarea, bradul, fruntea, casa, Si parca parea zimbetu-ti prea de tot greu ca sa-l port.
O, Marie, ciocirlie, primavara, tinerete, Tot ce-a fost mai scump in lume, totul iar a re-nviat, Si au revenit in viata, palMele-triste fete, Carora, Mario buna, tu viata le-ai fost dat
Visul ziua il destrama si Maria iar dispare. Ma trezesc simtind in mine, cum aluneci tot mai mult. Moartea bate-n poarta vietii tot mai tare, tot mai tare, Cum am indraznit in noapte, graiul florii sa-l ascult ?
|