Sa fiu sincer si sa cint asa cum stiu mai bine, Nu voi cinta de lacuri, de lebede, de aur, ci voi cinta de mine. Sint si eu om, cum sint oamenii - dureri si nazuinte si lacrimi port, Si tremur cu voi, cind ma gindesc ca si eu
voi fi rece si mort.
Am mostenit si eu pacate si brazdele mi-au
arat chinul pe frunte, incremenesc si eu cind arunc o piatra in abis, infiorata mi se ridica privirea la munte. Ma trezesc adesea plingind din vis, De cite ori n-am visat ingeri in paradis !
M-a batut si pe mine ploaia, cum ne bate
in viata pe toti, Si florile mi-au fost surori si am blestemat
argintii. M-a istovit si pe mine vremea si mi-a ragusit
glasul mintii Si imi iubesc copilul cu-aceeasi caldura, cum
ma iubira parintii. Sint si eu veriga in lantul, care in mina
ceriului suna Simt bine : ma voiu intoarce in luna. Voi, palide, dulci si tainice raze de luna, Impletiti-mi pe frunte cununa. Si, cimitirule, cu brazii tai, sopteste-mi, sopteste-mi : noapte buna !
|