Dintre toate creaturile planetei
poate cea mai tulburatoare de cand lumea
e pentru mine omida!
O simt cum in ondulari ca de gala
imi duce parca-n carca fiinta
spre epocale grozavii!
Sa ai ca si ea picioruse o droaie
sa privesti intr-atat numai in fata
incat sa vezi cum ti se randuie-n urma -
sirag ca din sfarcuri de flacari in crepuscul!
Si cum vibrand de-atata misie
se cufunda-n mersul epopeic -
incredibila asumare
nu si prabusire
vreodata!
S-o imit in vreun fel
mi-am pus indeajuns picioruse
le-am dat si armonia corzilor de harfa -
cea a savarsirii cantului!
Dar mi s-au impleticit indata prabusindu-ma
aidoma Turnului Babel
pre graiurile lumii -
ca si cand de-acolo adica din ceruri
insasi proba mi-era interzisa!
"Pe cand ea cu picioruse o droaie
mi-aduse ca pe-un trunchi
tocmai din nefiinta zborul" -
imi zice discret
pe-un trunchi adastand-o
bandu-i sudoarea un flutur!
Pune poezia Omida ca lectie pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.