Cad porumbei peste
Piata Centrala,
cad primavaratice ploi
peste strazi, peste piete.
Oamenii poarta panze de
soare pe fete
si-n suflet un straniu amestec
de-azur si lentoare letala.
Iarasi cresc muguri in
ceata podgoriei,
iarasi cresc ierburi si flori din
sinistra tarana.
Si-asemenea ierbii, si-asemenea frunzei,
urca, tacit,
din latenta, din
tarana istoriei,
urca-n priviri, urca-n
gand si in sange,
urca, in vidul
lasat de parjolul ateu,
lumea pagana.
Intalnim, asadar, pretutindeni,
aceiasi stravechi idolatri,
deghizati sub un proaspat vesmant,
intalnim zei citadini si
zeite agreste
Toate aceste-ntrupari iluzorii
ii dau primaverii un aer
dement si-un zadarnic avant.
Toate inoata, absente, in
golul imens. Toate par ca nu
sunt Si ai zice ca sunt
Numai Tatal nu este.
|