Doamne, Atottiitorule, Dumnezeul parintilor nostri,
Care-ai legat, prin porunca, prin cuvantul Tau, marea,
unde misuna fapturi minunate si monstri ;
Tu, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si-al semintiei lor
celei drepte,
Tu, Cel ce-ai facut cerul, cu soare, cu luna si stele,
si pamantul, impodobit cu-ale muntilor trepte ;
Tu, Cel care adancul l-ai incuiat, si, cu infricosatorul
si slavitul Tau nume, pecete i-ai pus,
Tu, in fata Caruia toate se tem si tremura foarte,
fiindca puterea Ta-i de nespus
si nimeni nu-i in stare sa stea dinaintea
stralucitei Tale mariri,
iar mania urgiilor Tale e de neindurat
preastricatelor noastre, pacatoaselor firi !.
Dar nemasuratasi neajunsa este si mila indurarilor Tale.
Tu esti Dumnezeul cel Preainalt, indelung-rabdator,
mult-milostiv, Care gasit-a cu cale
sa se indure, rau sa Ii para
de ratacirea sarmanului
|