Cu miile-i de carlionti in soare,
cu barba lui caprina, filozof,
sta Marcus Aurelius pe calu-i,
cam de vreo doua mii de ani,
la Roma;
priveste
cu ochii-i exoftalmici, ganditor,
vazduhu-albastru,
in timp ce armasarul de sub el
inalta, cam de tot atata vreme
masiva lui copita,
sa nu-l atinga
aceste libelule sau gandaci
ce-i zboara pe aproape:
limuzinele.
O, Ave Caesar!
Umbra-i, odata cu-nserarea
se-ntinde ca un val peste-oceanul
de-asfalt.
Atatea s-au schimbat
Luna
plombeaza cu argint
maseaua cariata
a Coloseului.
Caracalla priveste
cu fruntea-ngandurata de o suta
de bice-ale invidiei
la maretia criminalilor
de azi.
Cu degetul lor mare, aratand
tarana,
ei ucid
in cateva minute
de mii de ori mai mult
decat ucis-a el
intr-o viata.
"Recipe ferrum!"
Cine-a strigat?
Nu-i nimeni.
Suspine trec ca norii
Cerul
se umple de sange
Tibrul se-nvolbura de umbrele flamanzilor de azi in haine curatele; au lanturi invizibile -o mie noua sute saizeci unu Marcus Aurelius ar vrea sa-ntoarca ceafa lui de bronz, sa vada;
nu poate, si priveste doar cu coada ochiului Umbrele se-neaca, apa le duce-ncet la vale O statuie de baietel
mai palid decat luna, ma trage de maneca si-mi sopteste ca-n fiecare seara, cu buze tremurand, de marmora contemporana:
- Cumpara-mi, te rog, un sandvis -
dar cu carne
- Desigur, Cosimino
|