Din gauri sumbre de lucarne,
feline, se ivesc
si ratacesc
cu mladiere de zabranic,
cu pasul moale, rar si tainic.
Pe creasta casei cand se-opresc
privind in sus
un larg apus,
se-ntind si casca
si profileaza
in zarea flasca
o punte japoneza -
iar coada lor e un semn de intrebare
O, taciturni lunateci
singurateci,
o, lancede fantome
monocrome,
ce-n ochi purtati fosforescente
lente,
din vremuri cari odat-au fost
cu al lor rost, -
acum, sub blana voastra toarce firul,
neintrerupt
si de nerupt,
al mortii fara inviere, -
si-n lenevia voastra eleganta
si di speranta,
vad nepasarea unor vrajitori
ce zorb din jarul plin
si lin,
al patimei ce-ar curge dintre nori.
O, taciturni ironici
si sodomiei,
in trupul vostru parca este grota,
mai neagra ca infernul,
in care suflete de zei
si de pigmei -
in ritm solemn,
in spasm obscen,
danteaza barbar
in jurul albelor fecioare
ce-au inflorit de mult sub soare,
candva, prin paradisul -
ce-acum e pustiit
si parasit, -
al Fericirii
|