Camelii, hortensii si roze hibride
in glastre albastre subtiri, Si prinzuri luxoase pe vaste terase,
Adio la toate va zic.
Malaga nervoasa ramina-n pahare
Si florile-n glastrele lor, Ciresile-n parul multimei de-artiste, Parfumul de piersici in aerul dulce,
Si roua pe sticlele reci.
Adio, printesa, dormi singura de-astazi
Sub plapuma verde de-atlas, Si singura-n goana fugarilor galbeni Te plimba-n trasura ou roate de flacari, Luxoasa fantoma de flori.
Sa nu ma-ntrebi daca mai viu, cine stie
Pe care pamint vom muri ? Ti-o spune vreodata tomnatica ploaie
Plingind pe trotuarele roze, Si apa de lacrami plingind peste geamuri,
Si frunzele toamnei cazind.
Stii tu unde-i tara perversa si sfinta
in care se zice ca mor
In vile de aur si-n visuri supreme
Poetii luxosi, dar saraci ? In ce Eldorado s-ascund ruinatii, Prodigii fantastici, copiii perversi ? Acolo-n azilul acela de-orgie
in tara aceea de regi, In care efebii lascizi si excentrici Se poarta in rochii de femei, Iar noaptea se plimba pe largi bulevarde Cintind serenade si versuri savante in mijlocul marei multimi de amante
Ce cinta o data cu ei; Acolo, in tara de flori senzuale, in tara nebunei risipe regale, in tara de glorii si fasturi fatale
Ma duc sa m-.ascund intr-un parc Cu frunze albastre, cu poame de aur Si ape cu punti de smarald.
Ori poate-n vrun templu cu turnuri de roze
in rege-mbracat sa tronez, Ori palid maestru cu versul pe buze Sa cint nebunia betiei de lux.
Ma duc, caci acolo ma cheama lumina
Nirvanei moderne de aur, Viata savanta, galanta si rara.
Nevoia de-un cintec etern.
Ma duc, caci mi-e sete de alta licoare,
Iar banii, comoara de bani, Sleita si goala, respira saraca
Cisterna adinca de bani.
Oh ! plec ! Dar acolo, atit de departe, in lumea de flori si culori Uita-voi eu patul, si dragostea noastra, Si plapoma verde de-atlas ?
Zadarnic cata-voi departe de tine
De ce-i luna sfinta sa stiu. Si florile-n parcuri de ce-s parfumate,
Si noptile pline de vis.
Zadarnic vreo nimfa cerca-va^n saloane
Sa-mi cinte vreun vals din povesti. Femeile-n rochii de aur zadarnic
Galante spre mine ar cata, Caci nu s-ar aprinde lumina de soaie
in ochii si-n muzica lor, Zadarnic calca-vor sonorele clape,
Caci n-o fi cu ele Chopin.
Tu singura numai faceai sa tresara
in inimi un vaiet nebun, Si-n bal dansatorii vrajiti sa te cate,
Si toti sa te-adore nebuni.
Ah, dragostea noastra si muzica noastra in van le-oi cata-n alte tari,
Adio, sublima si nobila-artista, Adio de-o mie de ori !
Adio, printesa, naiada sublima Cu dinti de opal si matase. Fantasma luxoasa cu singe de roze Si buze voioase ce vesnic surid.
Ce teatru e-n aer ! Te vad prima data Pe cimpul de curse la Caen,
Printesa in rochie de gaz si de spuma, O trena nebuna lasind.
Te vad pe terasa la Nisa, sirena
Cu ochii violeti de mister, Si gloria iernii, triumful serbarii
La marea bataie de flori.
Azi toate sint basme din lumi de fantasme ;
Minciuna, aievea ori vis, Tu uita-le toate, fii iarasi Marcela
Pe care am vazut-o la Caen ; Iubeste pe-un altul si uita pe-acela
Ce-n plinset adio ti-a spus, Adio, Marcela, un ultim adio
Dar cel mai suprem si mai lung !
|