Eu sint un peregrin ce trece prin singuratice poteci.
Cind cel mai mare mag al lumii cadea in ultimul sau vis,
Mi-a spus ca-n zarea de matase, la umbra unui ciparis,
E ingropat un arc de aur pazit de sapte lilieci.
Si merg spre zarea de matase, prin singuratice poteci.
Eu sint un peregrin ce trece infasurat in alba haina,
Si daca din adinc de lacuri vreo nimfa-mi zvirle-n cale flori,.
Eu nu le vad, ci trec pe-alaturi, spre departarea fara nori,
Gindind la arcul cel de aur ce pentru voi e-o-ntreaga taina..
Eu sint un peregrin ce trece infasurat in alba haina.
Eu sint un peregrin ce trece prin singuratice poteci Si daca-n serile de toamna cind ploua trist si nesfirsit Zaresc in drum castelu-n care as fi cu dragoste primit.
Eu nu-I privesc, ci merg spre arcul pazit de sapte lilieci Eu sint un peregrin ce trece prin singuratice poteci.
Eu sint un peregrin ce trece infasurat in alba haina, Si daca fulgerele joaca trasnind din cer pina-n pamint, Ori daca-n cale-mi ies strigoii, eu trec si nu ma inspaimint" Ci surizind astept sfirsitul ce pentru voi e-o-ntreaga taina Eu sint un peregrin ce trece infasurat in alba haina.
|