| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cules de vie de Agatha Bacovia Te-au vaduvit de rod culegatorii, Cad grei ciorchinii dulci sub prese, Si singele tau curge purpuriu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Crisul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Eugeniu Sperantia
|
|||
|
|
|||
| Penta si hexametri Bihor bantuit primavara de vantul din pusta Bihor ocrotit parinteste de muntii lui Iancu Te-am strabatut de demult calator in spre tari departate (cand palpitai intr-un corp, de-mprumut, rasadit cu de-a sila mut, stanjenit si stingher ca o inima prinsa de-aiurea). Necunoscut mi-era locul si aeru-n plaiul acesta Ca un volum necetit, cu sute de foi netaiate. Totusi in treacat vazui pe campie-n arsita verii Chipul taranului dac, spita de veacuri stapana. Si-n gari linistite si mici, semanate pe Crisul cel harnic Vesel vazui alergand, de-a lungul vagoanelor triste, Copiii cu apa-n ulcior si suras feciorelnic pe gura Si toti raspundeau in grai romanesc chemarilor mele. Nicicand n-am baut ca-n ziua aceea, la fiece gara. Setea de limba cea dulce-mi venea la orice oprire de tren. Ceea ce trece de simt si de lut, simteam ca ma leaga: De locuri, de oameni, de tot ce vedeam atunci prima oara. Ceea ce trece de simturi (cum spune iubitul Novalis) Este desigur, oricand, mai aproape de sufletul nostru. Si poate ca ceva-mi soptea intr-o tainica limba pe-atuncea Ca apa pe care-am baut-o din Cris era fermecata Si poate ca avea sa m-aduca-napoi odata si-odata. Poate ca-am spus: "Hic gelidi fontes, hic molia prata Hic nemus, hic ipso tecum consumerer aevo". Visuri hranite-n durere de vechi generatii Prin vraja aceleiasi ape-ncoltit-au in urma la soare. Si iata, sunt astazi aicea sub muntii lui Iancu. Venit-am sa cuget, sa cant si sa sufar alaturi cu Crisul. Si pururi ma-ntreb: pentru ce prin Oradea batrana Crisul cel repede, brusc, mersul vioi si-l opreste? Posomorat, obosit, corpul fluid si-l indoaie Fata spre cer indreptand cu rugaciune prelunga. Sigur ca simte si el ca-l apasa din aer Grelele patimi ce cresc framantandu-si veninu-ntre ziduri. Oamenii, vecinie la fel, si-aice si-aiurea Spurca si tulbura crud apa care-i sfinteste (tot cum, barbar, pangaresc epoca-n care respira). Astfel in zgomotu-i lung, Crisul spre ceruri se roaga: - «Da-le Isuse un dram din dragostea Ta nesfarsita.» «Altul e rostul pe lume al celor cu minte intreaga». Ceea ce trece de simturi - (cum spune iubitul Novalis) Este desigur oricand mai aproape de sufletul nostru |
|||
Pune poezia Crisul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |