Penta si hexametri
Bihor bantuit primavara de vantul din pusta
Bihor ocrotit parinteste de muntii lui Iancu
Te-am strabatut de demult calator in spre tari departate
(cand palpitai intr-un corp, de-mprumut, rasadit cu de-a sila
mut, stanjenit si stingher ca o inima prinsa de-aiurea).
Necunoscut mi-era locul si aeru-n plaiul acesta
Ca un volum necetit, cu sute de foi netaiate.
Totusi in treacat vazui pe campie-n arsita verii
Chipul taranului dac, spita de veacuri stapana.
Si-n gari linistite si mici, semanate pe Crisul cel harnic
Vesel vazui alergand, de-a lungul vagoanelor triste,
Copiii cu apa-n ulcior si suras feciorelnic pe gura
Si toti raspundeau in grai romanesc chemarilor mele.
Nicicand n-am baut ca-n ziua aceea, la fiece gara.
Setea de limba cea dulce-mi venea la orice oprire de tren.
Ceea ce trece de simt si de lut, simteam ca ma leaga:
De locuri, de oameni, de tot ce vedeam atunci prima oara.
Ceea ce trece de simturi (cum spune iubitul Novalis)
Este desigur, oricand, mai aproape de sufletul nostru.
Si poate ca ceva-mi soptea intr-o tainica limba pe-atuncea
Ca apa pe care-am baut-o din Cris era fermecata
Si poate ca avea sa m-aduca-napoi odata si-odata.
Poate ca-am spus: "Hic gelidi fontes, hic molia prata
Hic nemus, hic ipso tecum consumerer aevo".
Visuri hranite-n durere de vechi generatii
Prin vraja aceleiasi ape-ncoltit-au in urma la soare.
Si iata, sunt astazi aicea sub muntii lui Iancu.
Venit-am sa cuget, sa cant si sa sufar alaturi cu Crisul.
Si pururi ma-ntreb: pentru ce prin Oradea batrana
Crisul cel repede, brusc, mersul vioi si-l opreste?
Posomorat, obosit, corpul fluid si-l indoaie
Fata spre cer indreptand cu rugaciune prelunga.
Sigur ca simte si el ca-l apasa din aer
Grelele patimi ce cresc framantandu-si veninu-ntre ziduri.
Oamenii, vecinie la fel, si-aice si-aiurea
Spurca si tulbura crud apa care-i sfinteste
(tot cum, barbar, pangaresc epoca-n care respira).
Astfel in zgomotu-i lung, Crisul spre ceruri se roaga:
- «Da-le Isuse un dram din dragostea Ta nesfarsita.»
«Altul e rostul pe lume al celor cu minte intreaga».
Ceea ce trece de simturi - (cum spune iubitul Novalis)
Este desigur oricand mai aproape de sufletul nostru
|