Trece prin tirg un strain ce n-are nimic de vinzare. N-are nici aur, nici cal, nici lance, nici pavaza n-are. Umbla de-a pururi strain prin tirguri de-a pururi straine ; Mica-i vioara de lemn si-o poarta prin lume cu sine.
Ride duiumul de prosti de palidul Vintura-Tara, Babele hide-i croiesc porecle de ris si ocara ; Numai copiii, soptind in dosul portitei inchise, Tainic il cheama, ghicind ca-i omul din basme si vise.
Insa-n amurgul cind, reci, vin umbre din pestera rece, Cind fluturare de corbi pe virful bisericii trece, Glasul vioarei de lemn, tremurind, in vazduhuri
strabate Ploua pe suflete foc izbucnit din adincuri uitate.
Palide, fruntile cad si ramin impietrite-n tacere.
Inima slaba de om se-aprinde de-o alta putere. Ochii privesc amagiti o lume ce altfel se-arata. Gindul strabate lumini si zari nestiute vreodata.
Licare zvonul din lemn, cu-atitea-ntelesuri solemne Duhuri din veacuri apar si celor de miine fac semne.
Tirgu-nnoptat, descintat, un nor zburator il cuprinde Si, ridicindu-l pe sus, il duce-n azur sa colinde
Tirgu-nnoptat, descintat recade umil in uitare Pleaca din tirg un strain ce n-are nimic de vinzare
|