| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cules de vie de Agatha Bacovia Te-au vaduvit de rod culegatorii, Cad grei ciorchinii dulci sub prese, Si singele tau curge purpuriu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Magii din rasarit
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Flore POP
|
|||
|
|
|||
| I. Prolog E destul sa vezi stelele, spunea un invatat. Noi spunem mereu ca-i destul dar nu-i inca de-ajuns, pentru ca nu mai credem cum cei de dinainte au crezut. Scaparea noastra vine din miscare, din miscarea pilduitoare, in ascuns inca vie. Cerul ne urmeaza si el ca pe vremea magilor, inca de la inserat. II. Pregatirea N-aveam nici o idee de ce va sa se intample. Eram ca legati la ochi. Desi ne vedeam, nu intelegeam vederea noastra. Am tot trebaluit vreo saptamana, am cumparat cele de trebuinta pentru slugi si camile. Ne-am hotarat sa punem in straiti, cu nu din cumpatare, darurile noastre. Am staruit in descifrari, am amanat chiar plecarea, am dat zvon intre patru hotare. Ne trebuiau oameni destoinici, ascultatori, tineri. Am gasit. Apoi era vorba de o buna chiverniseala, pe drum. Cine putea sti cat avea sa dureze prea-plinul. Am urmat si cai mai oculte, de inspiratie, fara puteri insa, dezlegari confuze, moarte. Doar unele visuri pareau sa intregeasca hotararea in plecarea noastra. Am cerut, ba am staruit, de se poate, sa ni se dea semn. Si ni s-a dat. Plinul cerului semn, dinaintea noastra : o stea de marimea unei cepe de apa, cu radacinile raspandite printre celelalte atata cat sa incapa. Cum faceam un pas parea ca ne scapa, o lua inaintea noastra. Astfel porniram. III. Calatoria Porniti pe cai si camile, cu slugile dardaind seara de frig, mai somnoroase dimineata si fara indemn, respectuoase totusi, din resemnare. Urmand indemnurile stelei ce se apropie atat de tare, parca-i o cometa, desi nu e, incat isi lasa fuiorul lin pieptanat printre clipocindele astre. Aspru e numai vantul. Intrecerea totusi nu-si are loc intre noi, venetici cum suntem, si noi si slugile, nici vorba de privire-napoi, ori de niscai pornire, ori de clevetire. Am urmat atata cale fara sa scoatem o vorba, inafara, e drept, de repaosul castigat cu truda, in zilele de traversare toride ; atunci, seara, in micile oaze, mai aruncam cate-o vorba, in joaca, de la unul la altul. Ne incurajam indeobste, vedeam ca se lungeste drumul, ca puterile ne slabesc dar ca incrancenarea creste. Tot ajutorul ne venea de sus. Vedeam limpede toate acestea abia in rugaciune. Ne spaimanta adeseori galceava multimilor adunate prin targuri, furtisagurile marunte, caderea in simturi, cum ar spune unii. Dar ne vedeam de drum. Ce ne putea opri pe noi, cu steaua mereu deasupra noastra ? Stiau asta si regii. Ajunsi prin rea soarta in portile lor eram tarati prin palate, nu din sentimente inalte, mai mult din dorinta de barfa, din rautate, de teama poate. Chiar si noi, asa de indepartati in naravuri si-obiceiuri, cum paream, pentru o bucata de vreme ne frangeam de curiozitate. Vedeam bine insa ca nu ne asteapta zile bune cu astfel de ospitalitate. Visul, reazem sigur unde ratiunea prea goala inseala, ne-a desteptat la timp. Noi mergem, ne-am zis, pana la capat, dar nu-i loc de tocmeala, diavolul acesta de rege trebuie pacalit. Asa a si fost. Dupa ce am staruit in cele dupa dreptate, Inchinandu-ne de departe, apoi mai de aproape, am lasat Domnului darurile noastre. N-am rasuflat insa usurati, trebuia pusa la cale intoarcerea, in toata desfasurarea. Calauza noastra cu adevarat era de aceasta data in piept. Am urmat-o. Departe, tot mai departe de tot ce tinea de despot. Am luat alte obiceiuri in calcule, alte demnitati de slujit de-a lungul intoarcerii. Vedeam popoare straine de indemnurile din astre, timpul trecea si ne gadeam chiar cine va mai fi staruind prin partile noastre. Si astfel am invins vreme rea si zile senine, sperand cu credinta in dragostea ce ramane. Caci unde dragoste nu este, stiti bine ca nimic nu este. Nici macar in poveste. Am traversat rauri mari pentru a fi siguri de cautarea noastra. Am indurat praful, zapuseala, frigul zadarniciei in momente de indoiala, mai aspru ca al furtunii si noptii inalte. Am rabdat insulte, tocmeli necinstite, porecle, incidente si alte de felul, alte multe. Dar ne-am atins telul. Asta nu inseamna insa ca ne-am impotmolit in afara telului vietii. Cele doua firi trebuiesc cumva atinse, cuprinse, incinse intr-un singur om care e totodata ceresc si pamantesc. Asta ne-a invatat calatoria noastra. |
|||
Pune poezia Magii din rasarit pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |