Tata a murit acum doi ani, intr-un spital
al batranilor fara pamant,
fara dinti, fara iluzii.
Suferea de frigul cel mai cumplit,
boala sociala - refuz organic
de adaptare la frigul lumii.
La morga l-am vazut gol,
uscat ca o miriste. Zburau imprejur
ciorile, corbii campurilor, cand totul
a fost cules. Cand pustiul se face atat de pur,
incat se uneste cu cerul. Si nici Dumnezeu nu-i
acolo, sa faca dreptate.
Moartea era singura intamplare miloasa
cu el, in ultima vreme.
Si nici drumul subtire macar,
sa duca acolo unde trona
domnul nostru parinte, robul muncilor
patru-anotimpuri
Ma rog de mainile sale radacinoase, grele, cu vine umflate de materii exacte: incrucisati-va bland, sfinte maini ostenite de viata.
Pamantul va fi sau nu va fi
arat, semanat, secerat indurati-va
uitarea, indiferenta. Nimeni nu merita,
la sfarsitul istoriei
zbaterea. Frigul celui din urma taran.
|