Pe-un petic de rai crestin,
In Schitul din Paltinis,
Doi vinovati sfiosi paseam,
Sa pipaim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul sa-l lecuim, cu vindecarea.
Tii minte,cand ne inchinam?
In fata micului altar, din inima de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Si ale noastre juraminte.
In poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a intampinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat in rataciri astrale,
Spirit treaz, la ferestrele inimii mele si-a tale,
Sfidand tacerea noastra vie.
In mica bisericuta, cu brau de brazi,
De ger incremeniti,
Paseam tacuti spre altarul sfant,
Ce-a intiparit pe lemnul lui mii de iertari.
Inconjurati de sfinti pictati si de duh sfant,
Pe scaunul lui Noica ne-am asezat pe rand,
Ca spiritu-i maret sa-l salutam si sa-l simtim.
Tacerea era plina de icoane sfinte,
Aghiazma apoi, noi am baut setosi
Si pentru ai nostri, cu piosenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.
Caci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor sa-l simta mai aproape,
Sa invete, cum coboara bucuria sfanta in simtire,
Cand glasul intelepciunii il asculta;
Purtat in suflet si-n fapta mai departe,
Spre mantuirea noastra si a lumii.
Tii minte iarna de atunci?
Si-a noastra fericire?
S-a dus, de parca nici n-a fost
Si am ramas cu Sfantul juramant,
ca amintire.
06-01-2011
|