Strada mea cu nume de Luceafar,
Ma cheama cu atatea amintiri,
La poarta casei, teii pusi de tata,
Au varsta mea si au imbatranit.
Dar strada si parfumul teilor sunt aceleasi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud si-acum saset de bucurie,
Cum as putea uita, ce-am petrecut.
In poarta casei vad pe mama si pe tata,
Cu ochii adanciti in tample argintii,
Pe sora mea, inger intre copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu totii trei ,
Caci ma chema, grabit al meu destin.
Acum, strada, ca si poarta, e pustie,
Doar mama intre tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemati de zari pierdute,
Iar prietenii, catre ale lor chemari.
Poate ca intr-o viata viitoare,
Din nou cu totii ne vom intalni,
Copilaria mai mult vom pretui,
Caci amintirea ei, ramane in instinct.
04-10-2004
Valeria Mahok |