A adormit. Usor intoarsa cu fata spre mine, parea un dialog fierbinte al asternutului cu cerul. Din umar se desprindea bratul melodios, terminat cu alergarea tacuta a scarabeului rosu. Printre genele stinse, domoale, un ochi
sclipea intredeschis. Toata camera gangurea
incepand sa imite gemetele ei miraculoase.
Peretii erau catifea vorbitoare.
Sub clavicula mai purtam impunsaturile atomice
ale respiratiei fierbinti.
Deodata, un fel de abur iesi ritmic prin stransoarea
de dinti. Narile ii vibrara. Trupul ei se rasuci, hemisfera peste un raulet de vid. Din ochiul translucid alti ochi, ruginii, se cascara. M-am aplecat si-am zarit hoitul vesel in camasa de noapte, incalecat, fluturand, peste o scara urcata pe zid, sprijinita de stele cu stele cat pumnul, vii, iar hoitul cu botul vopsit, ca un scarabeu rosu pe o plaja bizara,
ma ademenea cu degetul incovrigat intr-un fel de dinafara. Nu m-am speriat. Nici n-am clipit. Am inchis ochiul marii adormite, am ascultat crescand zidariile care inchideau definitiv perechea solitara.
Am asteptat nemiscat pana dimineata cu rasuflarea cat varful de ac.
|