Strada latra cainita.
Murea o dimineata Si eu pe acolo Cum ma treceam doi caini
ma-ntelegeti Al treilea incerca, enervat, sa revina 'Ntre ei se lasa umbra ermetica a unei matinale femei:
- Fugi, javra - zicea - lasa-ma-n pace! De mana ei atarna lesa matasoasa, rosie.
Favoritul o facea sa lupte pe tacute si greu cu nepoftitul. Gata sa-i cada in genunchi cand sa il roage
Atunci am oprit-o. Cuvintele mele intrara in pielea ei: fetita, catelusa, iubito Am cam luat-o pe sus. O tineam strans. Vampirial, nepasator, am tras femeia in prima casa pustie, neumblata, afanata in dimineata deasa. Scari inguste-n spirala. Geamlac.
La urma - mansarda cu usa data la perete.
Femeia lovea in gol cu picioarele. Dadea sa muste.
incerca sa ma arda - lesa rosie
lasa in aer vanatai bete.
Parfumul ei era tot mai intens. Nu era timp.
(creste ritm ritm ritm ma ducea un gand)
Hainele iesindu-i din trup - gesturile i se facura incete.
Parfumul izbi incaperea. Era violent, aramiu
(semana cu randul pe care il scriu)
Lovitura mirositoare sparse fereastra in intregime.
Orasul i se sparse, la picioare, in tandari de rime.
- Fugi, javra - rasufla - lasa-ma-n pace! Jos de pe mine!
Parfumul ei era de-acuma nebun.
Orasul, pana departe, urca in baloane de sapun.
Lesa rosie numara tactul, domol.
Aerul ramase gol.
Lumea se sufoca brusc.
Guri puse pe fata lumii ca niste bataturi
scoasera, laolalta, vaiete, gemete, latraturi.
innebunit de parfumul ucigator si secret,
de unde-o fi fost in lume,
barbatul ei legal, dezlegat
alerga pe strazi chemand-o pe nume.
Rostea un nume oribil, ca un latrat
si, din tot orasul, babele, netotii, hotii, cetatenii
tipau sa se puna capat acestei vedenii.
Lesa rosie/calda ne inconjura acum.
Cainele, vesel si liber, o hamaia si el, din drum -
in fine, lumea era numai aiureala si vaicareala.
O bolboroseala sarea din pardoseala.
Un obscen indemn din lambriul de lemn.
Un plescait grobian pica din tavan.
Un sughit de amor inota in covor.
Si-n galagia colosala care urca in casa
intre suspin si efort, ea-si indesa batista-ntre dinti
sa taca odata lumea cea iesita din minti.
Iar sangele tasni din batista vie, alba, carnoasa.
|