El merge prin lumina batranei dimineti el calca peste umbra linistitoare-a portii - acesta-i laptele, aceasta e ofensa si ceea ce atingi e mana mortii.
El duce-n palme cana de lapte ca pe-o floare tremura cald buza cea groasa-a cauii. El doarme noaptea-n grajduri, pierdut, cu ceafa blonda pe bibliile pline de gandaci.
El doarme printre caii cu aripile stranse Si printre carti imense arzand mocnit in fan. Si poate ca-ntr-o buna dimineata va fi ucis de-un general batran.
El nicaieri nu are ce cauta, nu cauta.
Sa nu-l omori, el trece spre mine-n asfintit si-n marea mea odaie cu lemnul ros de lacrimi aluneca pe-un hohot stapanit.
Arhiva ingerilor doarme-adanc sub lespezi. Sa nu-i omori, cerul e plin de dinti. Cunoaste cineva parola trista a printului, a celui mai galben dintre printi ?
|