Si ce porunci dam, daca ne gindim ? Nici o porunca -
noi, cu haina noastra de catifea grosolana in iarba uda.
Ceea ce se intimpla, se intimpla cu soarele.
El se deschide.
EI ocupa tot cerul.
Cit despre noi, spunem timizi vorbe lenese
spunem si noi : ce sintem, ce sintem ?
Un fel de fantoma a fugii
un fel de forma a popasului
cu sufletul continuind sa fuga
un fel de suspin al febrilitatii -
cineva care se opreste totusi
si-si sterge fata de singe.
Noi nu sintem dorit.
Noi nu avem avutii.
Noi avem doar noaptea
cind ne tragem in casele mari si-ntunecoase
miros de roza plutind
pe uriasele obiecte
ale batrinetii
si ascultam cum alearga furnicile rosii, imense
si ascultam cum cad hirtii patate cu cerneala
de pe mesele filozofilor.
Si spunem : sarutare, noapte puternica -
si stam cu fata-n sus, in intuneric
si sarutare, spunem, sarutare - bataie de clopote
sarutare, filozofie
a stelelor noptii
si sarutare, spunem, sarutare -
pina cind lacrima
primejdioasa, clatinata, lacrima
cade pe nervul cel mare al vietii poetului
si totul se face foc tinar si hohot de plins.
|