Deasupra marei constelatii ce-n litere de foc fixeaza O delicata povestire in fundul cerului obscur, Departe-n adancimi imense, iluminatul nor planeaza, Al unor lumi in plamadire, fermecator, alb augur.
Iuteli vertiginoase-acolo in largile spirale-asaza, Cu sorii noi, fasii de haos starnite din eternul pur, Si totu-atata-i de departe, ca pare celor ce-l vegheaza Inminunati ca giuvaerul incremenit e in azur.
Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce creeaza, Caci repedele-ndepartatul vartej ce-azvarle imprejur Sori noi, sori albi si albul haos din care-alti sori se-nfiripeaza
E ca opalul fin prin care o raza palida filtreaza, Ori ca nalucile usoare tacute si c-un sters contur, Ce din neant scot visatorii si sufletul si-l populeaza.
|