Faptura ce nimic nu spera, Eu port pe fruntea mea severa, Sfidind intreaga vecinicia, Ideea si melancolia Artistului ce m-a creat, In ochii mei, care viseaza Un vis de marmora, planeaza Eternitatea nemiscarii, Bizara opera-a-ncercarii Ramase-un vis neterminat.
Eterna, rece, nemiscata, imi pierd speranta ca vreodata in fin rubin de singe cald, Vibrind de viata, sa imi scald Albeata mea marmoreana. Sarutul dac-ucide ades, Cum a ramas n-am inteles Splendidu-mi git nesarutat, Si torsul meu nembratisat De-o dragoste supraumana.
Vecia daca m-ar surprinde Sub muschiul care se intinde, Sau daca-n ploi dezagregata
Pe bronzul soclului culcata Si forma imi va disparea, Voi regreta ca n-am trait Si gestul meu inmarmurit Ca geniul care m-a creat E mort, si-n van a asteptat Un fin suris pe gura mea.
|