Intreaga noapte-un bob de roua, pe sanul rozei adormite, A oglindit in apa-i cerul. in limpedele diamant A rasarit si-apus de-a rindul, cu noaptea fara de limite, Enormii sori cu-al lor cortegiu si-al nebuloaselor neant.
Spre zori, s-a sters in cristalinu-i, Lacteea-n cer intirziata, Si rosul cerului si-al florii, in infinitu-i, a creat O-ncintatoare dimineata cu care roua-mparfumata Pe aurul intiiei raze in soare a alunecat.
O noapte-ntreaga-un bob de roua, picat pe-aceasta draga floare, A fost imens ca si un suflet, senin si trecator in care Vizibil numai sie insusi e Universu-ntreg gindit.
Si astfel cind fatalul soare, al celor dincolo de viata, Rasare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceata, Ca roua sufletul s-absoarbe, cu-ntreg stelatu-i infinit.
|