Dintr-odata multimea s-a potolit.
Strigatele lor se auzeau pana in
Cetatea ingerilor aglomerata de
Constiintele incarcate ale oamenilor
Care si-au alungat privirile
Senine. Ele desenau
Cerul in serile de vara.
Multimea isi ratacise glasul
In jocul de lumini si umbre
Ale coloanei a saptea,
Ridicata din cenusa vechiului
Turn al dorintelor incatusate
Ce imblanzea noaptea rastignind
Soaptele celor mirati in
Necunoscutul clipei de tacere.
Este singurul oras care, inca
Mai venereaza stelele stropind
Cu lacrimi urmele pasilor
Copiilor nascuti in rugaciune
Sub neobosita veghe a batranilor
Uitati si infrigurati in amintiri,
In trecut, in glasul putregait de
Tacere, amortit de cuvinte nerostite.
Acesta este orasul in care am fost
Calator, sot si amant, poet
Si insotitor spre Lumina,
Vanzator de dileme si print
In suburbiile visului liber.
Acesta este orasul in care am
Adormit ostenit tot asteptand
Sa se insanatoseasca ingerii.
Gabriel Dragnea
|