Hotarat si nelinistit ca o
ploaie de primavara,
am pedalat pe bicicleta
copilariei, veche si ruginita,
obosita de drum si de clipe
in orasul de taina si dor: Ruga.
Mergeam incordat pe alei
in zgomot de lacrimi trimise
spre cer, ofranda si dorinta.
Lumanari la ferestre
multumeau noptii,
langa colaci cu iz de
smerenie si spatiu sacru.
Umbre ale privirilor
deznadajduite se ridicau
deasupra bisericii inchise,
ca intr-un dans al iertarii.
Incoltit de tulburare,
amortit, incatusat de
teama necunoscutului
impingeam bicicleta
spre marginea orasului,
hranit cu suspin si rugaciune.
Doar eu sunt
pe alei, printre cladiri
cautand raspunsuri dincolo de
zidurile condamnate la tacere.
Intorcandu-mi privirea
am inceput sa tremur
zambind. Ploua.
Lumanarile s-au stins brusc
sub semetia coloanei a sasea.
E duminica si clopotele bat.
M-am trezit devreme.
Lacrimez cu optimism.
Sufletul isi serbeaza
renasterea.
Gabriel Dragnea
|