Nu mai dorm noptile,
mi-am pierdut somnul.
Singura ma intreb si-mi dau sfaturi.
Ce poate face cititorul in stele
cand simte ca pamantul patriei
i-a patruns in inima?
Pe cap il purtase ca o coloana ascunsa in par. Langa izvor am fost vazuta ca o tanara cariatida careia i s-au pus dinadins pietre pe spate, ca sa-si plateasca odihna cu ele.
Apoi incet, incet pamantul mi-a intrat
in oasele capului coborand si facandu-si loc
drept in inima. Astfel ca formele cele mai sublime
s-au odihnit un timp in inima mea.
Nu mai plange, nu mai rade! imi spunea, doar
sa stau in echilibru, in asa fel incat
dimineata pamantului, amiaza lui si seara,
toate sa se nasca si sa moara in inima.
Acolo lovea pamantul cu coarnele de inorog
si ma otravea cu venin de sarpe,
ca un fat dusmanos, letargic dupa libertate.
Vocea plantelor chema pamantul din inima mea
incat acesta devenea din ce in ce mai mic
precum un fir de nisip.
Nu mia dorm noptile,
mi-am pierdut somnul.
in ce clipa de neatentie, de totala uitare,
inima mi se va deschide si se va goli
de acel fir de nisip, devenind ea insasi rotitoare planeta?
|