Cand ne pierdem parintii
Nu mai suntem copii
Dar viata merge-nainte
Nimic insa la fel nu va mai fi
Crestem sub blanda lor obladuire
Nu cunoastem sa fie rau si suspin
Totu-i in alb, numai in alb
Cand parinti-s aproape, e numai senin
Apoi, crestem mari si plecam
Departe, ne facem propria lume
Si-ades, uitam ca ei mai sunt undeva
Sau ca mai avem ceva a le spune
Suntem moderni si cu carte
Credem ca sunt c-am simpli, iar noi, superiori
Dam vina pe conflictul dintre generatii
Si ca tot ei sunt prea neantelegatori
Iar ei tac, suporta, imbatranesc in tacere
Ne iubesc, nu stiu sa ne certe
Si cand, arar, mai avem un regret
Se fastacesc si zic ca n-au nimic ce sa ierte
Dar sufletul l-e plin de-amar, si isi zic:
-Cum sa traiesti fara o parte din tine
-Fara insasi sensul tau pe pamant
Dar se poate cand copiilor le este bine
Copilul intelege-ntr-un tarziu
Adesea cand ei nu mai sunt
Ca-i mai usor sa fii copil
Decat parinte, pe acest pamant
Cu tristete, un copil ce-a gresit, aminteste
Porunca din Sfanta Biblie
Respecta-i si nu-i uita pe parinti
Si bine pe acest pamant o sa-ti fie
|