Omul care pazea luneta parca sa fie filozof. parea sa stie multe din tainele cerului - i-am dat doi lei sa ma lase sa privesc luna si sa patrund in tarile misterului.
N-as fi putut sa-mi inchipui vreodata ca ce-am vazut exista in realitate! Am surprins stelele in somnul lor ciudat, dormind burghez, desumflate.
Unii credeau ca stelele sint niste globuri frumoase si colorate infipte in pari in gradina lui Dumnezeu, asa povesteau toti poetii si de fapt asa credeam si eu.
Stiti, nu-i adevarat nici ca stelele au colturi - le-am vazut eu cu ochii - pe onoarea mea! Erau rotunde, buhaite si murdare nici una din ele nu se misca.
Luna, obeza si colerica, se dezbraca pentru noapte. Parea ca se tine acolo un dialog cu calma disperare; imi venea sa strig ca de la galerie: -
Mai tare, pentru Dumnezeu, mai tare!
Norii fluturau pelerinele lor cenusii, zdrentuite, cu ridicole clanuri medievale, nu se vedea nici un alcov unde batrina libidinoasa si-ar fi putut ascunde nocturnele hemoragii banale.
Curind apoi a trebuit sa-mi acopar ochii: un nor masiv s-a depus masculin peste flasca
gramada de sex - dedesubt, luna se mai vedea doar o felie pentru ochii muritorului perplex.
Pe unde se tirise soarele cu o mie de ani inainte, ramasese o pirtie alba, vaga si prafoasa, pe care, cu convingere si importanta, Excelentele Cerului se duceau spre casa.
intr-un alt colt, departe de bordelul selenar,
Satan si Cel-de-sus mestecau argumente intr-o teatrala
divergenta, iar Saturn-Logodnicul, sezind pe oistea Carului Mare, isi medicamenta organele, cu indecenta.
Era o lume de panopticum,
totul era clar si straniu ca in fundurile de marc -
n-as fi crezut ca exista in realitate
ceea ce priveam acum cu stupoare.
Omul care pazea luneta parea sa fie filozof,
parea ca invatase multe de la fantastica lui teava de tun,
de aceea nu s-a aratat surprins deloc
cind cu am fugit rizind ca un nebun.
|