| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
balada corabiilor de piatra
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Geo Dumitrescu
|
|||
|
|
|||
| Si voi ati privit fermecati, cu uimire, ciudatele jucarii, podoabe ale Pamintului, cercei, margele, scule de pret, leganate de valurile albastre ale marilor si oceanelor - insulele - si voi le-ati crezut intotdeauna niste spinari bronzate, lucioase, ale unor uriase vietati marine, sau corabii, defuncte corabii stravechi, esuate in epoca de piatra Dar nu-i asa, nu - va-ncredintez. De mult presimteam ca nu e asa, inca de cind, in calatoriile mele infrigurate, studios, contemplam pe harta, dar nu mai putin tulburat, lebada alba a Islandei, asteptind s-o vad pornind usor catre apele calde ale Gibraltarului, asteptind s-o vad cufundindu-si in valuri gitul prelung, gratios Si niciodata n-am crezut ca Lesbos e o simpla smochina alintata de valuri, ca strania orhidee Celebes din marile Indoneziei e numai atit, o stranie orhidee, si ca lamiia rumena a Corsicei, pe care briza (si nu numai) 0 impinge usor spre tarmurile Frantei, a cazut in apa, rostogolindu-se, de undeva din gradinile Toscanei. Si nu mi-a fost cu putinta sa cred, n-am crezut niciodata, uitindu-ma la botul de pahiderm tepos al Groenlandei cum se zbate din greu, cu fabuloase spasme, sa iasa de sub teasta de gheata a polului - n-am putut sa cred niciodata ca acolo e locul bastinei lui, ca ar putea fi acolo o nestiuta, o colosala matrice, care sa-i fi dat nastere Totul parea sa adevereasca ascutita mea banuiala: si paginile albastre ale cerului noptii, acoperite cu misterioase, necunoscute cirilice (pe care abia am reusit sa le descifrez cu pretul unor mari stradanii cibernetice), si pulberea fina, alburie, ce se ridica in zori de jur-imprejurul acestor plutitoare spinari de piatra odata cu miresmele lor patrunzatoare, curioase, amintind de aroma rece, reavana, a stelelor, si vechile cronici de acum 9300 de veacuri, descoperite recent, dincolo de bariera de gheata, intr-o mare cripta de antracit din insulele antarctice ale celebrului navigator si savant Arthur Gordon Pym Mai ales de-aici, din aceste uluitoare documente, mi-am dat seama ca banuiala mea se confirma - caci, cercetind amanuntit, conspectind scrupulos batrinele membrane devenite aproape transparente din cauza vechimii, caligrafiate cu semne bizare, in graiuri de multa vreme uitate, am inteles ca marele cataclism ceresc avusese loc intr-adevar (asa cum banuisem de foarte multa vreme) si ca originea insulelor este intocmai aceea pe care am aratat-o in lucrarea mea cu acelasi titlu. Da. Asa a fost. Documentele dovedesc cu tarie: demult, in trecutul foarte indepartat, inainte de inceput, in marile gradini virgine ale cerului, in raspintiile haosului cosmic neumblate inca de nici un gind, s-a petrecut un mare cutremur, un cataclism colosal, insotit de spaima unui ingrozitor uragan ce alerga cu o viteza de patruzeci si opt, virgula, cinci milenii pe secunda. (Totul pare sa fi pornit de la o mica defectiune la sincrofazotronul soarelui - pe atunci, inca foarte rudimentar). Dar se intimplase sa fie vara, pre toamna, si arborii erau incarcati de fructe pe care vijelia pustiitoare, trecind prin coroanele albastre ale pomilor, le-a risipit in ametitoare virtejuri prin spatii scotindu-le de sub puterea tainica, neclintita, a cerului: Poame ciudate, de minune - mari portocale, banane galbui, mere, pere si piersici enorme, gutui, cazura pe-ntinsele ape ale Pamintului. Ramuri intregi inflorite tirziu, ghirlande stralucitoare, picara in marile Greciei, in marile Sudului, un mare ciucure de piper isi scutura cele zece mii de boabe in Pacificul austral, in vreme ce o uriasa roscova se-ntinse, plesnind in treisprezece cioburi, linga coastele Chinei si-ale Siberiei Asa sa stiti, acesta e adevarul cu privire la insule! intimplarea s-a petrecut demult, in trecutul indepartat, pe vremea cind Pamintul inca mai umbla in camasa de noapte, cu mult inainte de potopul lui Noe (de vreme ce pe Noe insusi il asteptau de multa vreme - dupa cum atesta izvoarele - ospitalierele tarmuri ale unui ostrov paradisiac din Marea Configuratiei, ce s-a numit de-atunci Insula Filantropiei.* Oricum ar fi, cert e ca intr-o buna zi, demult, Pamintul s-a pomenit cu aceasta neasteptata zestre feerica. Mii si mii de fructe si flori luxuriante, ba chiar si cite una din enormele, ciudatele vietuitoare din gradinile cerului au venit sa impodobeasca marile si oceanele noastre, unde si voi le priviti fermecati, cu uimire, leganate de valurile albastre Asa a fost si nu altfel. Hrisoavele nu mint. Dealtfel (poate ati bagat de scama cumva), * Dar aici intervine o controversa teribila: unele documente afirma ca batrinul Noe s-ar fi numit de fapt mos Craciun, ca si-ar fi avut baza navala in Insula Pastelui si ca toata viata ar fi fost un temut cleptoman, ce aduna intr-o vasta desaga (in ce scop nu se stie) cele mai frumoase podoabe ale marilor Aceasta, desigur, e o dulce eroare a legendei, o confuzie (ce nu rezista analizei stiintifice) intre numele venerabilului Noe si vechiul cuvint Noel (Craciun) folosit in dialectul sud-casiopeic de catre populatiile nomade ce se-nchinau zapezilor, dialect de multa vreme disparut, pe care azi numai copiii Frantei il mai vorbesc pina la virsta de zece ani si astazi mai cad, cind si cind, scuturate de cine stie ce vinturi aspre ale inaltimilor, si astazi mai cad, cind si cind, pe Pamint imbujoratele poame ale cerului. Si mie unuia nu mi-e greu sa-mi dau seama, seara, cind cercetez bolta albastra numarind stelele, nu mi-e greu sa-mi dau seama, ori de cite ori vad vreuna lipsind, ca undeva, pe nemarginitele ape albastre, fosnitoare, ale planetei, s-a mai nascut o insula. O, dar priviti ce-au facut oamenii cu insulele! Chiar inainte de a se linisti tumultul apelor, tulburate, incinse pina la abur de caderea poamelor ceresti ce se stingeau pe rind sfiriind, chiar inainte de a se fi risipit aburii albastri fierbinti si inainte ca ostroavele sa-si fi statornicit locul in unde si sa fi dobindit dulcele lor tangaj prin milenii - de tarmurile lor, inca fierbinti, s-au apropiat vislind usor, cu marea sfiala naiva, cu adinca tulburare uimita, magica, a descoperirii dintii, oameni cuminti, gospodari, minuitori de unelte, bucurindu-si ochii si narile in mijlocul noilor culori si miresme si apucindu-se sa deretice amanuntit, cu dinadinsul, neinceputele case plutitoare, inlaturind arsurile, vindecind negrele carii si rani - urme ale napraznicului coboris printre stihiile incandescente - cu ajutorul maruntelor broboane limpezi de apa vie, prelinse de pe fruntile lor incinse, iluminate incet, incet, ei au facut ca ostroavele incapute pe miinile lor iscusite si mingiietoare, sa dobindeasca o frumusete de cinci ori mai mare decit o avusesera inainte, ori daca nu, macar de patru ori mai mare, ei insisi capatind ceva din culoarea si caldura bronzului stelar si din aromele vrajite ale indepartatelor gradini ale necuprinsului Dar, curind, peste aceste linistite nunti, peste aceasta fecunda corcire a oamenilor cu stelele, s-a napustit furia crunta, pustiitoare, a cangurilor antropoizi, ce navaleau cu strigate salbatice, cu unelte salbatice, pe marile si oceanele lumii, dezlantuind o crincena, stranie vinatoare Cu cangi si harpoane, cu funii si lanturi groase, cu mari navoade si undite, cu fel de fel de strecuratori dibace, au navalit pe ape in corabiile lor grele cu pinze sau cu aburi, dezlantuind o crincena, nemaipomenita vinatoare* Dar ei pornisera, dimpotriva, sa jefuiasca si sa strice aceste frumuseti, si, una dupa alta, insulele cadeau prada sceleratei concupiscente, strapunse de cangi uriase, legate cu funii de otel, de care trageau marunti antropoizi decolorati cuprinsi de o nebunie avara, nesatioasa, incercind sa le tirasca la gura grotelor lor. Neghiobi barbari, semanind la intelepciune cu cangurii, umblau infrigurati, indesind in marele lor buzunar minunatele podoabe ale apelor (uitati-va la biata frunza intinsa a Australiei: se mai zaresc pe ea si acum urmele indoiturilor de pe vremea cind zacea impaturita in portofelul unui asemenea nerod), ba unii, chiar, orbiti de salbatica lor lacomie, le-inghiteau de-a dreptul, nemestecate, zvirlindu-le, in deglutitii disperate, rasunatoare, imense, direct in afundele bezne gastrice ale burtilor. (Si azi se mai zvircoleste cite unul, livid, prada unei indigestii fatale, cu asemenea hrana in pintec cu neputinta de mistuit) Asa umblau, napraznici, infrigurati, pe intinsul apelor, jefuind si nimicind orbeste, lasind pretutindeni in urma lor murdare petice de cirpa multicolora, sabii, sutane, fel de fel de etichete pestrite, pe care s-a putut citi multa vreme, scris in diferitele jargoane posesive ale lumii, cuvintul "al meu". Val dupa val, se napusteau chiuind din mari guri de tuci semanatoare de scrum si de moarte, inaltind pretutindeni uriase ruguri si abatoare si implintind steagurile lor cu teci de tinichea in pieptul ostroavelor pustiite, unde se rasuceau cu bucuria frenetica, zglobie, neroada, a tirbusonului in dop. Suvoaie de singe se scurgeau in apa, fierbinti, peste cojile arse, fumeginde, ale sarmanelor poame plutitoare, dind nastere algelor purpurii, fosforescente, viscoaselor mari de apocalips ale Sargaselor Alergau innebuniti de lacomie cu negrele lor corabii, sfirtecind si nimicind ceea ce nu puteau fura, furind cu toate miinile ceea ce nu puteau ucide, smulgindu-si unul altuia singerindele prazi, din ce in ce mai iscusiti in crincena lor lucrare Orhideea galbuie, tulburatoare, din marile Indoneziei, era stoarsa amarnic intre dolofane labe trandafirii, pentru a fi prefacuta intr-un cocolos de brinza de Olanda cu pielita rosie, de aur Un antropoid subtire, cu peruca pudrata, sub care tremurau sisturile moi ale gelatinei cerebrale, taia cu artistica finete din spinarea neagra a Madagascarului, branturi pufoase, prea blinde, pentru pantofi prea duri, de diamant, cu tocuri prea inalte, ai cutarui Ludovic Cel prea Tirziu O suta de mii de corabii vinjoasc sub pavilion "cap de mort" trageau zadarnic de odgoanele de otel cu care fusese incins uriasul calcii al Chinei: leganat cum era de valuri, la citeva mile de tarmuri, l-au crezut, neghiobii, pierdut, ratacit din titina marelui trup, o prada usoara in alta parte, undeva, la incheietura Continentului Dublu, un cavaler in negru, bastard, nespus de mascat, purtind pe cap o inalta ventuza neagra impodobita cu prea multe stele, alerga in galop, solemn, printre dunele pline de cactusi, purtind legata la oblinc Cuba, ca pe o imensa piine furata Asa umblau, cruzi, inversunati, pustiitori, pe intinsul apelor, jefuind si nimicind orbeste, lasind pretutindeni in urma lor murdare zdrente multicolore, sabii si sutane, tot felul de etichete pestrite pe care s-a putut citi multa vreme scris in diferitele jargoane posesive ale lumii, cuvintul "al meu" Ah, cite insule s-au pierdut in aceste cumplite prapaduri! Cite-au pierit inecate, cite-au ramas desfigurate, rupte, slutite de rani adinci acoperite de pecingini fioroase, ori macinate de boli sirete, ascunse, greu de tamaduit! Multe au ramas pe veci rasturnate, aratind acum lumii un chip de o mie de ori mai putin frumos decit cel de odinioara, ce zace acum, ascuns privirii, in adincurile apelor Unele pier si acum bintuite de sfisietoare lingori, altele se zbat gemind din greu sub povara nemiloaselor lanturi - o, cum se zbat, o, de cite ori s-au smucit zvircolindu-se disperat, inspumind in rosu undele marilor, incercind sa scape, izbutind citeodata, vremelnic, sa scape de grelele lanturi ce le patrund in carne De la o vreme insa, de tarmurile lor insingerate au inceput sa se apropie vislind usor indepartate soapte, clipocind pe nisipul plajilor, insamintind in alveolele scoicilor de pe maluri, in miliardele de urechi subtiri de sidef si de creta, un inceput de veste, un murmur adinc, fara moarte, un murmur usor ca fiorul marunt, nevazut al frunzei, din care se-ntrupeaza furtuna De departe veneau, crescind, impingindu-se una pe alta, soapte prevestitoare, ecouri, ca niste simple cute de apa - veneau de departe, de pretutindeni, si toate pareau sa fi plecat din acelasi izvor, de undeva, dintr-un miez rascolit al Pamintului. Si totul parea sa anunte ca ascutita mea banuiala se va adeveri Caci ma aflam de fata atunci, in clipa marelui inceput, ma aflam de fata, si ceea ce incepea sa se-ntimple acum pe malurile insingerate, fierbinti, ale insulelor, ceea ce dadeau de veste aceste soapte creseinde, prevestitoare, fusese de multa vreme intiparit, adinc intiparit, in memoria vie a tuturor oamenilor, fusese intiparit in buchile glorioase ale batrinului "Codex Humanus", la pagina 1789, si chiar si-n arzatoarele mele amintiri lirice caci ma aflam de fata, acolo, in multime, sub zidurile Bastiliei, ma aflam sub forma unui vechi strigat omenesc, poate un vers dintr-un cintec, sau poate doar sub forma unui fir de tarina de pe camasa unui rasculat ce dormise in ajun sub stele, in strada La inceput, a fost o mare, o nefireasca tacere. O adinca tacere. Toate vinturile Pamintului s-au oprit in loc ciulind urechile. Apoi, deodata, raspunzind uriasului ciclon cosmic de acum trei sute optzeci de mii de veacuri, ce-a umplut apele lumii cu daruri stralucitoare, s-a pornit, ca un oftat greu al Pamintului, ca un oftat din adincul rarunchilor, marele uragan al oamenilor. Puternice vinturi proaspete umflara pretutindeni pinzele sperantei. Valuri gigantice se ridicara pornind pe toate apele planetei, si toate fiintele si lucrurile ce zaceau in lanturi si pripoane tresarira adine, adulmccind ceasul azuriu al plecarii Au tresarit puternic si ostroavele lumii in ancorele lor silnice - o, cum au tresarit asteptind valul al noualea, necrutator - caci ma aflam acolo cind valurile gigantice au pornit, si asa mi-a fost cu putinta sa banuiesc (va jur ca am banuit cu cea mai ascutita banuiala) ca ele vor ajunge intr-o zi, impingindu-se unul pe altul, la toate tarmurile Pamintului Tocmai de aceea nu m-am mirat deloc cind, intr-o zi, nu demult, privind spre marele golf cu zabrele de la incheietura Continentului Dublu, mi s-a parut ca vad marele ostrov al Cubei clatinindu-se, smulgindu-se din ruginita-i ancora, si tot asa o buna parte din podoabele ciudate, de minune, ale Pacificului, ale Africii Nu m-am mirat deloc si mi-am zis: Valul al noualea a ajuns - nu se putea sa n-ajunga! A sunat, mi-am zis, ceasul azuriu al plecarii pentru toate batrinele corabii inlantuite ale Pamintului - si m-am gindit cu un fior cald de multumire la ciudatele, frumoasele jucarii si podoabe ale marilor si oceanelor, pe care si voi le priviti intotdeauna fermecati, cu uimire: o, insule, insule, dragi jucarii ale apelor, scule de pret, nestemate mirifice, stravechi locuitori ai viselor mele Ostroave luminoase si fecunde, insule verzi, stufoase, ciufulite, cu nume sonore, grandilocvente, solare Ostroave galbene, lirice, ingindurate, cu nume stranii, de taina Insule brune, dogoritoare, tuciurii, insule dragastoase, de cacao si cauciuc, ale imensei nopti africane Insule gingase, gratioase, suave, inelare flori madreporice pierdute in largurile haotice ale oceanelor furtunoase Ostroave carunte, glaciale, vesnic brodate de gheturile marilor polare O, insule mari si mici, razlete, ori adunate in ciorchini si ghirlande, rumene daruri din gradinile scinteietoare ale cerului, sfintite de stradania rabdatoare, tenace, milenara, a omului - o, voi, ostroave inlantuite ale Pamintului, batrine corabii intepenite, ce revarsati de veacuri asupra lumii nobile arome gingase, miresme dulci, subtiri, tamaduitoare, ce umpleti de veacuri, neistovit, pesterile de metal cu lacate grele, fagurii uscati ai viesparelor metropolitane ale marilor pirati - voi, ostroave inlantuite ale Pamintului, iata marele clopot al plecarii se aude! E clopotul de ingropaciune al singerosului pirat secular, e vuietul marelui vint al plecarii - in curind il veti simti umflind puternic, hotaritor, si pinzele voastre stinse, vlaguite, il veti simti pornindu-va in lunga croaziera planetara a libertatii |
|||
Pune poezia balada corabiilor de piatra pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |