| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Cainele de linga pod
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Geo Dumitrescu
|
|||
|
|
|||
| Pedalam linistit prin dimineata racoroasa si plina de soare, pedalam linistit, egal, cu pieptul plin de bucuria aerului proaspat, a luminii, de bucuria echilibrului, a lunecarii libere, line, pe doua roti, agale pedalam, ascultind zumzetul rotilor pe asfalt, depanind usor stilpii de telegraf, arborii, cimpurilc verzi, fosnitoare, gardurile Probabil ca in vazduh ciripeau pasari, cum se-ntimpla adesea, si norii alergau in jocuri fantastice pe cer Dar eu ma gindeam ca de multa vreme nu mai alergasem pe linga garduri, cu un bat in mina, facind sa cinte din fuga, rapaind, marile xilofoane ale ulucilor cintecul lor intotdeauna surprinzator de vegetale ciolane moarte Si-acum, pedalind linistit, cu pieptul plin de puterea aerului pur si-a luminii, de bucuria echilibrului si-a locomotiei libere, line, pe doua roti, privirea mea alerga de-a lungul gardurilor libera, dreapta, lipsita de orice sfiala, libera, energica, materiala, ca o nevazuta nuia, facind sa rapaie batrinele seinduri in frinturi de cintece vioaie, puerile, crimpeie de marsuri increzatoare, ce aminteau de vremea surizatoare, suava, a impetuosului "sint soldat si calaret" Asa mergeam, pedalind linistit, inundat de bucuria miscarii, surizator si tantos, petrecut de cintecul gardurilor - cind, deodata, la citiva pasi in fata, aproape de capatul podului, l-am zarit asteptindu-ma, eram sigur ca pe mine ma astepta, negresit, numai pe mine putea sa ma astepte - asa cum sedea linistit pe labele dinapoi, privindu-ma tinta, urmaridu-mi vadit miscarile, ciinele Degringo ma astepta, aparut deodata, naiba stie de unde, la citiva pasi in fata mea, in marginea cimpului, acolo unde, puteam sa jur, ochii mei alergasera cu putin inainte, pipaind drumul. Si totusi, nu era chip sa ma-nsel, asa cum sedea tacut si calm, urmarindu-ma cu privirea, parea ca ma asteapta acolo de mult, de mult, poate chiar din clipa cind, cu un ceas inainte, pornisem in frumoasa mea plimbare de dimineata, sau poate chiar inainte de aceasta Am trecut pe linga ei fara graba, descriind totusi o curba usoara, ingrijorata, desi, privindu-l in trecere cu coada ochiului, l-am vazut raminind linistit, neschitind nici un gest agresiv, cu ochii tinta, cu un aer blajin, trist, prostanac - am trecut ocolindu-l un pic, pedalind fara graba, cu o usoara stringere de inima - dar frica nu-mi era, nu mi-e frica de ciini - nu mi-a fost niciodata frica de ciini - si totusi, asa cum ma urmarea cu privirea, tacut, ciinele Degringo imi dadea o neliniste, un feJ de teama potentiala, mai degraba impresia ca lui i s-ar putea parea ca mi-e frica, sau ca poate intr-adevar era cazul sa-mi fie Dar frica nu-mi era si, pedalind fara graba, am intrat pe scindurile podului lasindu-ma furat o secunda de clipocitul dulce, vioi, al apei printre stilpi In aceeasi clipa, in urma mea, ridicindu-se incet, fara graba, ciinele Degringo porni usor linga roata din spate. M-am mirat, fireste, si am simtit cumva tulburindu-se bucuriile acelei dimineti am simtit alterindu-se, sub povara unei determinari neprevazute, suparatoare, nemarginita bucurie a echilibrului, a lunecarii libere, line, pe doua roti Si-am intors capul, asteptindu-ma la cunoscuta, inevitabila vehementa stupida a potailor exasperate de miscarea rotunda, inabordabila, a rotilor. Dar ciinele Degringo alerga linistit, fara sa schiteze nici un gest de enervare, fara sa latre macar. potrivindu-si pasii pe pasii rotilor mele si privindu-ma tinta in ochi cu aceeasi privire limpede, blajina, parca afectuoasa - Pleaca! - i-am spus intrigat - fugi, du-te-acasa! desi era cu totul vadit ca nu putea sa aiba ceea ce se numeste casa. - Du-tc, dobitoc necajit, lasa-ma-n pace! i-am spus, amenintindu-l cu mina, si ma gindeam, fireste, ca-ntotdeauna ar fi mai bine, cind c vorba de ciini, ar fi mai bine, cind e vorba de orice fel de ciini, ca ei sa latre, decit sa taca si sa se ia dupa oameni, chiar daca oamenii isi iau uneori libertatea, cu totul nevinovata, dealtfel, si pentru nimeni daunatoare, de a umbla calare pe bicicleta sau chiar pe niste cai inaripati Dar ciinele Degringo alerga linistit linga roata din spate pastrindu-si strict ritmul si distanta si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi Se scurgeau kilometri sub fosnetul mingiietor al rotilor, cimpuri si livezi alergau de-o parte si de alta a drumului si gardurile cintau, cintau, sub privirile mele energice, materiale, vechile, uitatele lor cintece puerile, marsuri increzatoare - probabil ca in vazduh ciripeau pasari, cum se-ntimpla adesea, si norii se-nvirteau in fantastice jocuri pe cer Dar clinele Degringo alerga linistit linga roata din spate, privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi parca afectuosi. - Pleaca! i-am spus, cuprins de o brusca minie, caci niciodata n-am putut suferi sa se tina cineva dupa mine, - Pleaca! i-am spus cu creseinda furie, in fata acestei nemaipomenite lipse de demnitate, pleaca, lasa-ma-n pace, du-te dracului! desi stiam prea bine ca nu exista un iad al ciinilor si ca ei n-au ajuns nici pina astazi la treapta gindirii metafizice care sa le ingaduie a crede in draci - pleaca! i-am strigat totusi scos din fire, du-te dracului, dulau nesuferit, voi, haimanale, potai vagabonde, cazaturi, ce tulburati sufletele oamenilor cumsecade, voi, pribegi, scapatati, lepadaturi, ce stirniti fel de fel de conflagratii sfisietoare in sufletele oamenilor de treaba, stramutindu-le capitala constiintei, de sus, de sub frunte, tocmai jos, in stinga pieptului, acolo unde se aduna in vaste strachini filantropice - aberatii periculoase ale sfintului instinct de conservare - mila, induiosarea, sentimentalismul, hrana voastra dulceaga, precara - pleaca, milogule, javra, fricosule, hotule! - i-am mai strigat furios la culme, desi imi dadeam seama ca intrecusem masura bunei cuviinte si ca, mai ales in ce priveste ultimele doua ocari, n-aveam nici cea mai mica indreptatire sa le rostesc, pleaca odata! i-am spus! Si continuind sa arunc dupa el bolovanii vorbelor dure, grosolane, furios afara din cale, m-am inversunat asupra pedalelor transmitind rotilor viteza propriei mele minii Pedalam indirjit, orbit de furie, prin dimineata insorita, duminicala, pedalam din greu, gifiind, si-n jurul meu nu mai vedeam, nu mai simteam nimic in afara de valurile mari de aer proaspat care mi se spargeau in piept si impotriva carora luptam disperat, gifiind, cu gura larg deschisa, ca intr-un mare strigat de spaima Dar frica nu mi-era si, intoreind capul, am putut sa vad ceea ce cu adinca ingrijorare si ciuda presimteam: in salturi mari, atletice, desirindu-si prelunga, scheletica alcatuire, ciinele Degringo alerga linga roata din spate privindu-ma necontenit cu ochii lui limpezi, in care acum licarea parca si o tacuta mustrare Piereau in goana kilometri sub suierul taios al rotilor, alergau copaci de-o parte si de alta, gardurile verzi, inalte, ale padurii, dar eu pedalam gifiind, din ce in ce mai greu, mai incet, risipind in lungul drumului, lasind in crengile arborilor mari fisii vinete, galbui de inversunare si ciuda, de oarba, prosteasca neliniste, inversunare si ciuda, pina cind, ostenit, despovarat de freamatul nefiresc al nervilor, am lasat rotile in voie sa-si cheltuiasca ultimele elanuri M-am dat jos. linga roata din spate, ciinele Degringo se oprise si el. - Ce vrei ? i-am spus rezemind bicicleta de-un pom, ce vrei, dulau nesuferit ? si m-am apropiat hotarit sa lamuresc definitiv lucrurile. - Ce vrei! i-am spus, asezindu-ma pe o piatra in fata lui, de ce nu vrei sa fii un ciine cumsecade, de ce nu te duci sa-ti vezi de treaba ta ? Dar era cu totul vadit ca intrebarile mele sint de prisos, ca trista vietate din fata mea tocmai de asta ducea lipsa, de ceea ce se cheama o treaba, un rost Auzindu-mi insa glasul mai imbunat, ciinele Degringo s-a apropiat usor, cu o anume pondere in miscari, s-a apropiat usor, fara graba, fara nici un pic de sfiala, privindu-ma tinta, privindu-ma mereu cu un fel de iubire amara - iar eu ma uitam prosteste, inmarmurit, caci nu era nimic in purtarea lui din slugarnicia penibila, mieroasa, a potailor fara capatii, nu era nimic care sa semene a umilinta si a lingusire - el parea sa nu cunoasca ori sa fi uitat de mult vechea taina patrupeda a guduratului, parea sa nu stie sa se gudure si sa dea din coada - si faptul ca nu mai avea coada, ci un ciot urit, o rctezatura, nu putea sa te-nsclc, intrucit se stie ca exista vietati care stiu sa dea din coada si sa se gudure chiar fara sa aiba coada Dar ciinele Degringo era limpede ca nu stia sa se gudure - el s-a apropiat usor, fara teama, cu un fel de simplitate sincera, atingindu-mi mina cu botul lui uscat, plin de crapaturi, aspru, ca o gresie, si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi, parca afectuosi, ceea ce, vezi bine, nu se putea, la urma urmelor, sa nu ma faca sa cad prada unei vagi banuieli, sa nu ma faca sa nutresc inchipuirea ca, dintr-o clipa intr-alta, il voi auzi vorbind Era un dulau mare, voinic, ciolanos, cu blana roscata, de care atirnau, ca niste medalii ale mizeriei, plotoage mari de pisla murdara, cu namol si ciulini. Ma privea mereu, pilindu-mi usor mina cu botul lui aspru, cu zimti, si-n ochii Iui nu se putea citi nici-o urma de umilinta, nici-o urma de frica - nu, frica nu-i era, parea sa nu-i fi fost niciodata parea sa nu stie ce e frica de om, si poate tocmai de aceea, privindu-l, mi se parea ca vad in ochii lui o adinca incredintare umana care spunea ca frica nu e o zestre fatala a vietii, care spunea ca ura nu e o lege fireasca a vietii II priveam prostit de mirare, inmarmurit, caci desigur acestea nu sint lucruri pe care sa le poti citi in privirea unui ciine, cind, deodata, zarii in ochii lui limpezi, stralucitori, chipul meu, oglindit, chipul meu, care seamana atit de bine cu o veche coaja de piine neagra, fruntea mea, plina de dungi, ca aprinzatoarea unei cutii de chibrituri in care n-au mai ramas prea multe bete - O, ai dreptate, prietene, ma gindeam tulburat (caci desigur nu e firesc sa-ti vezi chipul in ochii unui ciine) ai dreptate, da, si eu m-am luat cindva dupa oameni si ei nu m-au alungat aproape niciodata si am ramas linga ei, impreuna cu ei, si nu i-am slujit cu mai putina credinta decit va este dat voua, ciinilor, sa dovediti, si ei nu m-au alungat aproape niciodata dintre ei Ai dreptate, i-am spus, ridieindu-ma, haide, i-am spus, vino cu mine Si incalecind, am pornit incet catre casa. Pedalam usor, linistit, prin dimineata luminoasa, se scurgeau kilometri sub fosnetul mingiietor al rotilor, cimpuri si livezi alergau de-o parte si de alta a drumului si gardurile cintau, cintau, sub privirile mele drepte, libere, vechile, uitatele lor cintece puerile, marsuri increzatoare - poate ca in vazduh ciripeau si pasari, cum se intimpla adesea, si norii se invirteau in fantastice jocuri pe cer, dar eu cugetam la soarta ciinelui Degringo, ce alerga linistit linga roata din spate privindu-ma mereu cu ochii lui umezi, afectuosi si ma gindeam ca facusem bine ascultind de invatatura marelui intelept care-a spus ca nimic nu trebuie lasat sa se piarda din ceea ce poate fi de folos cindva - si ma gindeam ca poate facusem rau asezindu-mi viata sub povara unei determinari neprevazute, stingheritoare, ce putea sa-mi tulbure, sa-mi altereze nemarginita bucurie a echlibrului, a lunecarii libere, line, in frumoasa plimbare a vietii - iti dai seama ce faci ? ma intreba un gind, iti iei raspunderea unei vieti, a unei vieti! Baga de seama! Iti asumi riscuri nemaipomenite, nu vei mai scapa toata viata de aceasta potaie vagabonda, nu vei mai scapa niciodata, niciodata, in virtutea unei inertii ce se numeste recunostinta! Gindeste-te bine ce faci, gindeste-te bine - o, voi, sentimentali, suflete de gelatina, duioase inimi caritabile, muieresti, plopi tremuratori, voi, furnizori de proteze morale, duhuri senile cu creierul inotind in lacrimi, voi ce hraniti in sufletele slabe nevoia de ocrotire si milostenie, rasfatul si tinjeala Gindeste-te bine ce faci! - Lasa-ma! i-am raspuns gindului staruitor ca o musca, da-mi pace, stiu bine ce fac, inteleptul avea dreptate, pleaca! i-am spus, gind meschin, oamenii nu traiesc ca sabiile, in teci de otel, fiecare-ntr-o teaca, pleaca! i-am spus cuprins de furie, du-te dracului, pacoste burgheza, drojdie a josniciei! caci stiam bine ca numai acolo poate fi locul unui asemenea gind. Si continuind sa arunc dupa el cu bolovanii vorbelor dure, vehemente, m-am inversunat asupra pedalelor transmitind rotilor viteza propriei mele minii. Pedalam indirjit, cotropit de furie, prin dimineata insorita, pedalam din greu, gifiind, si-n jurul meu nu mai vedeam nimic nu mai vedeam decit blana roscata, peticita, a ciinelui, salturile lui mari, atletice, ochii lui umezi, afectuosi, in care stralucea limpede marea incredintare umana care spune ca mizeria nu e zestrea fatala a vietii, care spune ca nepasarea nu e legea fireasca a vietii - Lasa! mi-am spus, domolind alergarea, vom vedea, vom vedea, imi spuneam, framintat de ginduri, apasat de o noua raspundere, ah! ma gindeam, daca as fi cioban, sau macar vinator! Iata, i-as putea spune atunci, bucura-te, acesta e rostul tau: vei intra in rindul lumii, vei pazi oile, vei fi vinator! Dar oile mele pasc linistite, in rinduri drepte, pe coala alba si n-au nevoie - de-atitea ori v-am spus-o! - de nici un fel de paza, iar vinatoarea nu mi-a fost niciodata la indemina, niciodata, vai! nu m-am priceput, in ruptul capului nu m-am priceput la mestesugul vinatului Lasa, imi spuneam, vom vedea, pina una-alta, ma va-nsoti in calatoriile mele de noapte: am sa-l invat sa zboare, am sa-l asmut spre cer, am sa-l asmut spre stele, inaintea mea, departe, sa pipaie drumul, asa cum am vazut ca fac si ceilalti astronauti, trimitindu-si ciinii inainte, ca la o mare vinatoare, am sa-l asmut asupra salbaticiunilor fosforescente ce misuna in padurile cerului - asa cum am vazut ca fac si vinatorii adevarati prin padurile de pe pamint - sa adulmece vinatul, sa-l stirneasca, minindu-l in bataia privirii mele libere, drepte, cutezatoare Da, da, i-am strigat, oprindu-ma in fata portii, vom merge la vinatoare, haimana batrina, vom zbura, vom vina impreuna - o, ce vinatori strasnice o sa facem! - si nu vom sluji aceste inalte mestesuguri cu mai putina credinta decit i-a fost dat omului sa dovedeasca in marele lui zbor catre steaua adevarului, in marea lui vinatoare impotriva inertiei si beznei, si nu vom sluji aceste inaripate mestesuguri cu mai putin devotament decit va este dat voua crinilor sa dovediti in slujba omului Si bucuros de dibacia acestui gind, am deschis poarta spunindu-i: fii binevenit in viata mea! Iar voua, oameni buni, fratii mei, care veti zimbi poate citind aceasta poveste sentimentala, la fel va spun si voua, ca intotdeauna: fiti bineveniti in inima mea! Acuma insa, alaturi de aceasta obisnuita vorba de intimpinare, trebuie sa va mai spun ceva, un lucru insemnat, asa cum v-as povatui sa nu puneti mina pe soba incinsa: fiti cu bagare de seama, aveti grija, cind veti intinde mina sa deschideti usa casei mele, cind veti intinde mina ca s-o stringeti pe-a mea, potrivit vechiului obicei al oamenilor, fiti cu bagare de seama ca mina voastra intinsa, miscarea miinii voastre sa n-aiba nici-o umbra de asemanare cu vechiul gest al unei miini ce se ridica spre a lovi Caci ciinele Degringo se afla acum, credincios, nedespartit, linga usa mea, poate chiar undeva in mine Fireste, as fi putut sa nu va spun acest lucru de pe acum, sa nu va silesc sa-l tineti minte pina cind va va fi, poate, de folos - dar voi stiti, de multa vreme stiti ca nu ma pricep sa mint si din aceasta pricina n-am sa pot scrie niciodata pe poarta inimii mele "nu intrati, ciine rau!" |
|||
Pune poezia Cainele de linga pod pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |