Cei douazeci se trag din doua mii!: porni de mult istoria pe-aci - n-a fost pustiu aici, nici fund de zare, barbosii mei parinti credeau in soare si, ca si mine, slobozeau spre nor sagetile si urletele lor.
in muntii grei unde-si pitira tara, tot fier caleau si-atunci la Hunedoara si, griu stringind cu plugul din adinc, (nu carne singerinda la oblinc) isi poleia cu drag strabunul faur femeile si cupele, cu aur.
Cei douazeci se trag din doua mii!
Sapati: albite oase veti gasi,
rotule macinate-n temenele,
lungite miini, de spada, lungi si grele -
Dind in genunchi ori invirtind securea,
spre ziua noastra despicau padurea.
Se trag din doua mii cei douazeci pe crincenele vremilor poteci! Cei douazeci se-aleg din doua mii: porni demult istoria pe-aci
- gemind sub nedreptate si robie, barbosii mei parinti credeau in glie si adunau, din jertfa vietii lor, al libertatii mindru viitor.
Si tot ce suie din al tarii vad rasare-n veci din vechiul lor rasad - columna alba a menirii noastre, fara
sfirsit sub boltile albastre, o-nsamintara ei, atunci, oftind, cu mintea peste veacuri scaparind!
Noi o vom creste, sus, inspre tarii: cei douazeci se trag din doua mii si-i mostenesc adinc si li se-aduna si firul drept il poarta impreuna si zarea o deschid cu semnul lor spre-al libertatii mindru viitor!
|