Paroasa, cocotata intr-un pom, maimuta mediteaza despre om. (El doarme sub copac, gol, dupa scalda - ogoru-i tare, ziua fu prea calda)
Urit e, Doamne! cugeta maimuta, rau l-a-ntocmit natura, saracuta! Asa arata, deci ? vai, tare-i slut, asa ceva de cind sint n-am vazut! Anapoda, fara masura, lung de statura,
cu sira-bat, subtire si prea dreapta, si-n sus de ochi, plesuv,
cu-n fel de treapta! ? Prea mare-n cap, in labe e prea scurt, iar cit despre culoare,
sfinte soare! parca-i facut din oua si iaurt!
Si sa-l auzi vorbind -
ce-i umbla gura, maimutarind in sunete natura! Cum naiba sta pe labele din urma? Cu ce se scarpina si cu ce scurma ? Si cum se urca oare in copac ? (Si-o musca-i vine astuia de hac!) Nici coada n-are, maica, ptiu!, nici blana - pe ger, o sa-l ia dracu de pomana!
Si tot asa zicea
- Mare, Vlahuta, cum sa se traga asta din maimuta ?!
Morala:
Daca ti-ai lepadat coada si blana
si-ai coborit devreme din copac,
sa nu te-astepti, tu, mindra lighioana,
c-ai sa le fii maimutelor pe plac!
|