Prietenul meu proorocul mi-a spus discret intr-o zi ca veacul nostru, batrin si putred inainte de timp, va muri lamentabil in curind, pe nesimtite, ca o simpla trecere de anotimp.
Hei, hotoman batrin, veacule muribund,
ai ispravit prin a pieri de pacatele tale:
din cavourile tacute si negre de sirma ghimpata
nu te vor scoate o mie de mii de macarale!
Fanfaron, perfid, te laudai cu lumina si generozitate, cineva spunea ca esti cel mai modern si cel mai destept - ce-am sa rid cind oi vedea miinile tale murdare de bani
si de singe definitiv incrucisate pe piept!
Nu, nu, sa nu crezi ca te mai iubesc, veac nemilos, veac stupid al tuturor elanurilor grave si puerile, cu toate ca tu m-ai invatat sa silabisesc cuvintele sonore
si agreabile pe care-mi place sa le rontai zilnic ca pe niste pastile.
Dealtfel, prietenul meu proorocul mi-a spus acum ca, de fapt, esti anacronic si pe buna dreptate desuet - se zice ca ai inventat tot felul de iluzii prea colorate
si prea fragile si toata lumea are impresia ca ai fost si putin cochet.
|