1. Urma pe nisip
Gales, cobora peste deal soarele auriu, pirguit, al toamnei intr-un dulce, fermecat sfirsit de combustie. Tu erai linga mine. Linistit, riul isi mina apele limpezi, incorporind migalos in lina, necrutatoarea-i curgere, clipele noastre.
Azvirlea amurgul pe dealuri lincedc cromolitografii de toamna dar se simtea, departe, venind, printre zavoaie aprinse, despletite, pe unda subtire, infiorata, a apelor, corabia noptii, de fum. Tu erai linga mine.
Adinc cercetam, nelinistit, delicatul
hotar miscator al apei, ce scria
pe nisipul lins un stravechi
cintec al nestatorniciei -
urma pasului tau descult
se naruia incet, pierea sub ochii mei,
inecata. Era un mare seism neauzit,
pe care-l priveam incordat,
la care ma gindeam intens
cu grea, nebuneasca mihnire,
in timp ce apa, prelinsa incet,
clipocind usor, printre pietre,
printre cute de huma, usor, nevazut,
inecind, risipea fragila urma unica.
O, as fi vrut s-o impiedic sa piara,
sfisiat, strabatut de strigate,
intinzind mina copilaros
dupa goarnele grave ale padurii!
O, cum as fi vrut s-o apar, ametit
de superstitii suave, incredintat
ca pieirea ei e un semn rau,
ca tot asa ar putea sa piara
frageda urma pe care tremurul clipelor
o lasa in noi, inelul de abur luminos
pe care toamna il scrie in jurul nostru
Dar chiar atunci, deodata, am simtit
vrajita, coplesitoarea rascumparare:
fragila urma de nisip
trecuse in mine
si inima mea era si ea o urma,
un mulaj de argila rosie
in care, usor, nevazut, prelinsa
printre pietre arse, printre cute de huma,
ca o nemaipomenita unda a bucuriei,
patrundeai tu.
Focul ardea speriat, sovaitor - un mic pleonasm netrebnic, in orgia de aur crepusculara. Tu erai linga mine. Nuiele verzi suspinau rasucindu-se in flacari, improscind cu musturi amare, spirtoase, ce miroseau a rom aprins
si a singe aprins. Tu erai linga mine. Obisnuite minuni se-mbulzeau in jur si arinii tineri iti ridicau in cale fragede arcuri de triumf, pe sub care treceai cu linistita putere de sine, ca o inalta emfaza a materiei
De sus, de pe deal, in virtejuri de praf,
alergau pe coasta, la vale,
imense cete de porumbi, arsi,
innebuniti de sete, alergau spre malul apei,
taindu-se salbatic, scrisnind,
in spade fine de nisip, scheletici, saharieni,
jefuiti de semnele barbatiei,
taindu-se fonf in sabii zdrentuite -
si totusi, in jurul lor zaceau capete
retezate, dovleci, mii de cranii aspre,
butucanoase, desfigurate,
stropite de singe galben si rosu,
mii de cranii frumoase, lemnificate,
fericite, o, fericite capete fara ginduri
Tu erai linga mine.
Nc-am retras
printre arbori, prin tufele de rachita
si fugind din calea hoardei de schelete,
ne-am ascuns, pentru mai bine
de noua veacuri, in muntii inalti
dinlauntrul nostru.
Tu erai linga mine.
Focul, pelinul
Cind ne-am intors, focul pierea incet.
Zbura furisat peste dealuri fazanul
inaltind hotaritor cumpana timpului.
Eram tocmai buni de iubit,
si-a trebuit sa arunc peste apa
o tigara. Si ea s-a facut punte
subtire, leganata, pe care am trecut,
infrigurati, unul dupa altul,
intii tu si intii eu Iar omul
care taia nuiele cu secera
ne-a adus aminte de tulburatoarea
arta-minune a impletitului,
lucrare omeneasca, nascocita mai intii
cu degetele a doua miini de dragoste
ori deznadejde, iar apoi
cu ajutorul a doua nuiele fierbinti,
nuia-barbat si nuia-femeie, incolacite adinc
una in jurul alteia
Si iata izma, si iata pelinul,
si musetelul si tufanica, arome amare,
spirtoase, ale trupului, gura frageda fruct
de tinara toamna lehuza
Dincolo, nu mai era nimic. Cea din urma
veverita pierise sub maluri,
ciufulit pui de flacara,
caci veveritele se-arata numai
oamenilor buni la suflet si destul
de indragostiti. Stinsa,
tu erai linga mine. Si astfel,
am devenit iarasi unul si altul
|