Hei, Violaine, dragostea ta caniculara a esuat undeva in halucinatiile cu paduri de mamaliga; bobul de porumb patetic si emancipat s-a ridicat in virful picioarelor si striga:
- Sa-mi dati voie, sufar de actualitate! -
fara injectii cu vitamine si petrol, o sa seman tot mai mult
cu o epava Dar, Dumnezeule!, nimeni nu ia in seama nebunia
bobului de porumb - tu, Violaine, din cauza asta esti bolnava.
Cu siguranta, insa, tu nu te sinchisesti:
cind si cind, scotind cuiburile de cartofi din gradina,
iti curge singe din nas, si nu te miri,
cum nu te miri cind iese, mare, indiscreta, luna plina.
Ti-am spus "Violaine" si tu nu esti "intelectuala"
si nu-ntelegi capriciul meu pedant si citadin,
pe miini si pe picioare pelagra si-a pus pecetile de sfecla
tu le spui "bube" si le dai cu fiertura de pelin.
Devenit principiu; bobul de porumb a innebunit,
draga mea;
il vom judeca in instanta veacului exasperat,
deopotriva cu dragostea ta caniculara,
cu corijentele la limba germana, ca pe un Dumnezeu
pensionat!
il vom judeca pentru rasplata acestui lirism pierdut, pentru justificarea eforturilor de medicina si patriotism,
pentru toate primejdiile stomacale, pentru reabilitarea
soarelui, care se varsa pentru noi cu atita deznadejde si optimism.
Pe legea mea, Violaine, il vom judeca!
bobul de porumb retrograd, impotriva veacului,
bobul de porumb scelerat, tradator, disimulat in
"generalul mamaliga" ii vom judeca pentru dreptatea lui Dumnezeu sau a
Dracului!
iti inchin, Violaine, sfirsitul acestui poem
- din fericire nu e nimic contagios sau peste mina -
ca sa-ti spun ca te iubesc si ca astept
pina ce vei avea curajul sa te arunci in fintina.
|