Astazi, miine (sau poate niciodata?) o sa-mi arunc ancora la malul cerului Ce poate sa insemne asta pentru tine, iubito, pentru
carnea dar va fi oare pentru mine dezlegarea misterului ?
Astazi, miine, dupa fiecare sarut, purtam pe buze acelasi semn de intrebare; in fiecare clipa iti duc sufletul in palme si hoitul important in spinare.
Pentru fiecare primavara pierduta,
pentru fiecare somn al fruntii,
imi ciocanesti cu deget de zaraf in stinga pieptului,
unde mi se bat in capete muntii.
Odata o sa-mi ceri mai mult: sa-ti vind versul,
sa te las sa-mi asculti singele cum suna,
sa te las sa-ti speli miinile in apele sufletului,
sau cine stie ce-ai sa-mi mai ceri, fecioara nebuna
Astazi, miine, sau poate niciodata, imi voi incheia cu ultimul vers cartea. Dar n-o sa ne putem iubi atita, draga mea, e mult prea tirziu pina vine moartea!
|