Acum pictez un tablou marc: vreau sa-mi fac un autoportret. Aici o sa desenez inima - o gamalie de chibrit, aici, creierul - un aparat sacru si concret.
Undeva vor fi neaparat nasul, gura,
n-are nici un sens sa omit ochii - doua semne de
intrebare, aici in colt o sa-mi pictez gindurile - o claie informa de rufe murdare.
Pieptul - o oglinda cu poleiul zgiriat - va lasa sa se vada interiorul (cu totul ncinteresant, in definitiv), sus, sprincenele isi vor schita zborul.
Doua aripi vor fi probabil si urechile,
fruntea cutata - o scara catre infinit,
buzele, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate
obsesia rosie a sarutului-mit.
Un ochi atent va mai putea zari, in fine,
cicatricea unei gauri in frunte,
sau, in maldarul recuzitelor inutile,
ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte
|