Pentru ce atit de gravi, domnii mei, pentru ce asa palizi si supti ? Scriem toti versuri, toti visam dragoste si femei si ne coasem singuri nasturii rupti.
Pentru ce atit de tristi si ravasiti, pentru ce visul supremului foc de revolver ? Toti avem simboluri si
prieteni iubiti mocirla vietii si o scara la cer.
Asupra acestui gind pentru care am fost batut voi avea dreptate intotdeauna: pentru ce toata viata mut, mut cind arta e una singura, una ?
Pentru cine gindul rau si gindul bun, pentru ce atit de gravi, domnii mei ? Timpul este un genial nebun
ce numara intruna: un, doi un, doi, trei
|