Inundau copiii ulitele satului,
in cite o casa intrau si mamele
ii mingiiau pe crestet ca si cum
din totdeauna ar fi fost ai lor.
Se mirau femeile, se mirau barbatii :
azi vin copii mai mult ca oricind
e prea virtos pamintul, la fiecare pas
din carnea lui tisneste un copil.
Si-ntr-adevar in serile cu umblet
un suflet se rupea spre sat.
Curgea in zdrente linistea cimpiei
iar satul se apleca spre ei
si-i ridica in brate pe rind.
insa noaptea, din paturile lor, copiii
se dadeau jos si alergau pe cimp tacuti,
se prindeau la loc in vrejuri, in tufe, in pomi
si dupa ce visau destul
se intorceau nedumeriti si somnorosi.
|