Cu kimonoul galben pe iarba-ngenunchiat Sta langa iazul putred arcasul asiat.
Pereti de cremeni linse sclipesc in departare, Ca niste aurite, celeste sanctuare.
In apa-si spala parul salcii odorifere Si se privesc placide dintoase conifere.
Ca o tafta se misca greoaia unda creata, Si peste vale-apasa o liniste mareata.
Deodata-un cerb rasare si indrazneste-abea Cu simulari de craca sa plece fruntea-a bea.
Mongolul trage arcul de veche panoplie, Dar invadat de lene si de melancolie
Trimite-n sus sageata spre flori monumentale, Starnind pe balta ploaie de frunze si petale.
|