| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Rochia de moar
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului George Calinescu
|
|||
|
|
|||
| Ca de-obicei, aseara, trag ancora. Odaia Ramane ca o punte ingusta, in vapaia A douazeci si patru de brate de clestar, inchipuind sub grinda sistemul planetar. In fuste verzi de-atlaz, se stapanesc abia Sa nu dea din picioare, fotolii, canapea. Volumele din rafturi zbucnesc, si dupa zbor Se-ntorc ca porumbeii la locurile lor. Pe geam, un val oceanic stropeste picaturi, Se clatina-n oglinda desisuri de paduri, inabusita fierbe cerneala-n calimara, Mieroasa, zmaragdie, suc de cucuta-amara. Dulap, scrin, plano, soba, suspina fiecare, A zdupait ceva ca o descalecare, Picioare transparente sosind din Paradis Pun unghiile de aur pe masa mea de scris. in lada de Brasov nu m-asteptam sa fie Greieri, caror le tin stricta catagrafie, Unul silabiseste in violina mea, Altul prefera ceara din rosia dusumea. Fui curios sa vad ganganile ce fug in pantecul acelui multicolor cosciug, Pe-al carui fund uitata, absoarbe naftalina O rochie de moar a tantei Magdalina. Ca sa ridic capacul ma navali un fum, Piscand ca o pucioasa si-un nadusit parfum De liliac uscat, facut-a scrum buchete, Si, odaia straluci de flacari violete. Iar lada mea trosnea ca focul de nuiele, Si aburul iesea prin muchi si gaurele. Tinandu-mi rasuflarea, deschid, aruncu-mi ochii Pe locul fumegandei, mucegaitei rochii. Mi se paru umflata, aproape-nsufletita, Corsajul palpita, poala salta botita ; Manusile de ata din fumaraie-si scoase Matusa Magdalina, chiar ea, carne si oase. Si totusi, fara spaima i-am dat un brat, lejera, De mine sprijinita, statu pe o berjera, Iar eu mersei cu grija capacu-n loc sa pun Peste craterul lazii cu clocot de sapun. Ca nu cumva din Hades pe-aceleasi vechi canale Sa se reverse si-alte himere infernale. Si-asa privii nascuta din fumegus stafie, Cu parul ei de calt legat intr-o scufie Alba ca spermanteta, batoasa de crohmala, Iar gatul cu margele parea vopsit cu smoala, Ochii mocneau striviti ca doua mari stafide Alunecati la vale in foarte-adanci firide. Pe ici, pe colo-o geana, ca de maces, o teapa in pleoapele galbui ca foile de ceapa, Obrajii pamantii inscortosati si creti, Acoperiti cu pielea unor uscati bureti. Pe langa gura cresc niste tulei de plus, Din nara pica mucul : floare de cercelus. Si pe supt ochi matusa-i spoita cu funingini, O coada de melc, limba ii iese printre gingii. Iar osul de la deget mai nici o carne n-are. Si unghile crescute au arcuri ca de ghiare Pe rochie fosgaiesc gandacii, curcubeuri, De n-or fi niste jocuri de fluturi si de jeuri. Matusa-si impreuna manusile de ata, De poala hainei mele ingenunchind se-agata, Si implorand burlesc, imi zice : "Sprijin da-mi Sa trec nevatamata prin douaspatru vami. Scrie-mi vreo doua stihuri, fa-mi valva dascaleasca, Sa ma cunoasca lumea si sa ma pomeneasca." "imi va fi greu - zic eu - acum intaia oara Sa-ncerc o Vita nuova pentr-o octogenara." Dau s-o ridic. Matasea din mana, rupta, scap Repede Magdalina da rochia peste cap. Cu ghearele lungi pielea ca naparlita-si taie, Ia foc ca o hartie si arde valvataie. Cu palma de rusine la ochi - o credeam scrum, Matusa insa zice : "Ia vezi-ma acum". Si langa mine sade, ce frumusete, of O fata cu-ochi de agris in candid malacof. Ca piersica prea coapta e fata-i purpurie, De rupi pielita moale si carnea se sfasie, Cu unghii conabii ca floarea de glicin Ea-n masa mea loveste pe dinti de clavecin. "Te voi canta", strig eu, si-n marile de-a valme Ce-mi navalesc in suflet in pripa bat din palme, in pod necheaza-un vifor, cutremura tavan, Pe geam se salta-un cal mare cat cel troian. Trag botfori in picioare cu piele de Cordova, inalti pana la solduri, muiati in ambra ; slova Arsa pe ei - araba ; iau biciul de peteala, Pe trup pun un brocart de fina poleiala Si sar pe cal, prin grinda zvacnesc afara, zbor, Prin sfere dau o raita, ma urc si ma cobor, Cavalcadez departe spre-acel de aur ban Ce arde si se umfla : steaua Aldebaran. Prin praf imens de foc strabat Calea-lactee, Cu mana palnie feresc ochii de vreo scantee, in fine trec prin Siriu, si descinzand eliptic Pun talpile din nou sub candelabrul criptic. Nici baba si nici fata ! Pocneste-n violina » Unul din cei doi greieri, luminile declina, Desfac capacul lazii. in ea pe fundu-i doar, O vestejita rochie de jeuri si de moar. Miroase a patchouli, si cand o scutur, iata De-un nor de molii albe odaia e-mpuiata. Adorm cantand in vise stihuri miraculoase. Trei genii ma pazesc cu sabiile scoase. |
|||
Pune poezia Rochia de moar pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |