In vara am urcat la moscheie
Intr-un miros de praf si invechite haine.
Imi sunau in urechi imaginare sentinte
Pe negre marame, de parca tot desertul
Era de paza la poarta tariilor.
Si cine ar fi putut sa nege
Ca a te urma mereu
Nu-i (decat) tot o preacurvie,
Ca drumul nu-i decat un mormant
Obositor si interminabil
Chiar daca imaginatia trage semnalul
Si realitatea pozeaza
Ca o cortina de purpura
Pe fata acestui spectacol.