Barfirea ca monstru-o vazui alergand,
Iar gura ei numai ecouri,
Cu negr ul cararii nor oi maritand
Virturea din cel ce-i virtute catand,
Dar faima cea putred-a celui flamand
De faima purtand-o prin nouri.
Nici team-ori manie, ci-uimire mi-a pus
In suflet durerea acestor
Nevrednice-ntoarceri cu josul in sus :
Caci nu-i apara sa nu fie ce nu-s
Nici bratul pe-Ahil si pe Socrate nouV
Nici varsta cea multa pe Nestor.
Cu scut si sageata vrei lupta ? S-o lasi,
Copile, caci scut iti e timpul,
Sageti insa zeii si dreptii tai pasi.
Priveste tacand vuitorii trufasi :
Pe-un munte fu munte urcat de-uriasi
Si tot nu batura Olimpul.
|