Aghiotantul

Acum el e mort si departe de-ai sai
Si parca-mi tot suna cum geme.
Dar eu alergam la reduta, prin vai,
S-ajung cu por unca la vreme.
Muscase cu gura pamantul de chin,
Si stranse pamantul in mana ;
Intreaga sa fata si par ul sau plin
De sange-nchegat cu tarana.
Luandu-l in brate mi-l dusei apoi
La umbra sub poala padurii,
Spalandu-i pe gene lipitul noroi
Si spumele cr unte-ale gurii
Si-ncet ridicandu-l de spate putin
Ii pusei la gura-nclestata
Sa prinda din plosca vr un picur de vin,
Dar moale cazut-a deodata.
Si iarba smulgand i-am facut capatai,
Si trista fu vorba ce-mi spuse,
Si nu stiam bietul ce-as face dintai,
Dar calul aminte mi-aduse
Ca nu era vreme, si-acolo-l lasai,
Sa-l vad la reintoarcere iara
Vai, frate, murind, tu de tine oftai,
Ori poate de mine, ca-s fiara ?
La-ntoarcere-mi spuse strajerul un drum

Mai scurt, si fu scurta si-a gurii
Porunca de spaima, si iata-m-acum
Departe de poala padurii,
Departe de unul ce-asteapta mahnit
Si-n drumul meu ochii si-i zbate,
Departe de unul ce poate-a murit
Mintit de nevrednicu-i frate !
Fugar ule-al meu, tu te zbuciumi batut
Si cand te-am batut eu pe tine ?
Dar iata-l, blastamul tradarii-a-nceput
Si plata cea jalnica-mi vine !
Nu-n fata ta, Doamne, ca stii ! si mi-e greu
Cuvantul ce-n cumpan-apasa :
Da mama, eu mamei, de fratele meu
Ce-oi spune eu mamei acasa ?