Blastam de mama

Lena cea vesela are.
Trei feciori ca niste zmei,
De-a dragul sa cauti la ei,
Iar copila razatoare,
Subtirea si-ncantatoare
Rupta dintr-un raz de soare :
Mult cu ma-sa samana,
Deci Lenuta-o boteza
Pe numele maica-sa.
Cati feciori au fost prin tara
Toti venit-au sa o ceara,
Mandri si viteji feciori,
Venit-au ca petitori.
Dar Lenuta, ti-e mirare,
Raspundea la fiecare,
Ca-i prea tanara si-asa
Inca nu s-a marita.
Mai la ur ma s-aratara
Petitori din alta tara :
Doi feciori, ca doua flori.

Lenuta cat ce-i vedea
Mamei sale-asa zicea :
Vezi, iubita maica mea !
Din voinicii acesti doi,
Cari au venit azi la noi,
Mie-mi place unul tare
Si la mers si la catare,
Ca-i inalt si subtirel
Si m-as duce dupa el !
Dar Lena pe ganduri sta ;
Gandurile-o framanta

Si cu jale cuvanta :
Draga mea, Lenuta fata !
Fiind asa-ndepartata
Dor de tine-o sa m-apuce,
La mine cin te-a aduce ! ?
Doi fii ai Lenei strigau
Si din gura cuvantau :
Pe Lenuta nu o da
Si de noi n-o stramuta !
Dar feciorul cel mai mic,
Constantin, copil voinic,
Lacrima din ochi cu jale
Si-asa-i zise mamei sale :
Nu esti, mama, cu dreptate
Nici la sora, nici la frate !
Ca suntem doara trei frati,
Toti crescuti ca niste brazi
Si noi ti-om put aduce
Pe Lenuta ta cea dulce !
Asculta, mama iubita,
Pe Lenuta o marita :
N-o lasa nemaritata,
Fire-ar cat de-ndepartata :
Caci, de te-a ajunge dor
Io-ti raman doara fecior.
Eu la dansa duce-m-oi,
Acasa aduce-o-voi.
Si Lena se-ndupleca
Pe Lenuta-o marita.
II

Dar a fost ce-a fost sa fie,
C-au fost boale si urgie
Si-a dat Dumnezeu cel sfant
Vremuri grele pe pamant.
Si de multa rautate
Mureau oamenii pe sate
Si-au murit si trei feciori
Ai Lenutei fratiori :
Constantin inca-a murit
Gandul nu si l-a-mplinit.
Lena singura ramase,
Fara de feciori in casa :
De dor o inima arsa.
Si ea, biata, suparata,
De jale multa sfar mata,
Se ducea pe-al lor mormant
Si se vaieta plangand
Si plangea si suspina
Si din suflet cuvanta :
Dragii mei ! D-al vostru dor
Stau pe gandul sa ma-omor,
Fie-va somnul usor !
De-alta data blastama
Si blastamand cuvanta :
Constantine, Constantine !
Blastamat sa fii de mine !
Blastamat de mama-ta
Ca ai dat pe sora-ta !
Fratii tai mie-mi striga :
Pe Lenuta nu o da !

Tu ai dat-o, blastamate,
Pe hotara-ndepartate ;
Dar te blastam, blastam greu
Din tot sufletelul meu :
Pamantul nu te primeasca,
Tarna nu te mai voiasca,
Lutu-afara te izbeasca,
Caci de dorul Lenutei
Rumpu-mi firul vietii !
Astfel dansa blastama
Si-azi si maini si-alalta maini
Si zile si saptamani.
Si de multul blastamat,
Vai, blastamul s-a legat.
III
Intr-un amurgit de seara,
Constantin iesi afara
Din groapa, galben la fata,
Cu trup rece ca de gheata.
El plangea si lacrama
Si cu jale cuvanta :
Duce-m-as, ca-s blastamat,
Dar nu pot, ca-s ingropat,
Duce-m-as, ca maica cere,
Dar nu pot, ca n-am putere ;
Nici am cal, nici capeneag ;
N-am pe lume om cu drag,
Caci oricine m-a ved
S-a-nfrica, s-a sparia

Facandu-si rapede cruce
Nici la mama nu m-oi duce,
Caci m-a blastamat maicuta,
Ca eu i-am dat pe Lenuta !

Si cum sta si cugeta
Gandurile-l asuda,
El prin lacrami se r uga :
Salas, mandru salasel,
Fa-te-un soim de calusel,
Si tu, panza din salas,
Fa-te un capenegas,
Si tu, cruce, schimba-te,
Spada de fier fa-mi-te,
Iar tu, Doamne, ma invie,
Da-mi putere astazi mie :
La Lenuta duce-m-oi,
Acasa aduce-o-voi.
Dumnezeu l-a ascultat :
Putere de viu i-a dat ;
Salasul l-a ascultat :
Si-ntr-un cal s-a preschimbat ;
Giolgiu-n capeneag indata,
Crucea-n spada de fier, lata.
Constantin suie calare
Si porneste-n fuga mare ;
Si fugea calul ca vantul,
De-abia atingea pamantul,
Si zbura, dar nu glumea,
Caci ca dor ul se ducea,
Caci stapanul ii zicea :
Zboara, murgule, cu mine,

Caci zbor alaturi de tine,
Zboara, murgule, pe cale,
Caci zbor pe urmele tale !
Si murgutul, pui pagan,
Duce-se cu-al sau stapan,
Incat n-a fost bine seara,
Cand ei isi descalecara,
La Lenuta-n alta tara.
IV
Lenuta cat ce-a zarit
P-al sau fratisor iubit,
Din grai dulce i-a vorbit :
Constantine, Constantine,
Spune-mi daca-i rau sau bine ;
Noua ani, vezi, au trecut,
Ca pe voi nu v-am vazut,
Ba nici vesti nu mi-ati trimis,
Nice carte nu mi-ati scris !
Constantin a cuvantat :
De cand tu te-ai maritat
Rau nimic nu s-a-ntamplat.
Suntem sanatosi acasa,
Mama inca-i sanatoasa.
Veste noua n-am ce-ti spune
Totusi iti aduc vesti bune :
Fratii nostri se-nsurara,
Dar ei pe gand se luara,
La nunta nu te chemara !
Eu ti-s frate mai cu dor,

Si fiindca eu ma-nsor,
Am grabit aici ; de-i vr ,
Vino dar la nunta mea !
Astfel zise Constantin
Cu glasul de jale plin,
Din ochi lacrimi ii cadea
Si suspine-l napadea ;
Dar Lenuta-l cunostea
Si de nou l-a intrebat :
Spune-mi, frate,-adevarat
De ma chemi la veselie,
Sa ma-mbrac a bucurie,
Sa-mi pun str ut rosu si dalb
Si cai suri la hinteu alb ;
Dar de ma chemi la jelane,
Eu sa-mbrac de jale haine ;
Sa iau cai si hinteu negru
Sa pornim, frate, pe-ntregu !
Ba io-ti spun drept, sora, tie,
Ca te chem la veselie.

Si ea mandr u s-a gatat,
Haine albe si-a luat
Si-apoi ambii au plecat
Pe cararea cea mai lata
De voinici codreni calcata,
Pe cararea cunoscuta
De codreni voinici batuta.
Iar pe cale cum mergeau
Pasarile-i ur mareau,
Muntii rai din grai graiau :
De cand soarele e soare

Si pe campuri floarea-i floare,
Si de cand e lumea lume
N-a mai fost asa minune :
Sa mearga viul cu mortu
Tot alaturea cu codru,
Sa mearga viul aproape
Cu cel mort, iesit din groape !
Alelei ! minune mare,
Viu cu mortu p-o carare !
Constantin bine-auzea,
Lenuta nu-ntelegea,
Dar glumind asa zicea :
Auzi, frate Constantine,
Ce vorbesc muntii de tine ? !
Constantin din greu gemand
Ii raspunde-asa zicand :
Lasa-i, sora, sa vorbeasca,
Mintile sa-si prapadeasca ;
Ei sa fie cu cantatul,
Noi sa fim cu ascultatul,
Ei pazeasca-si cantecul
Cum pazim noi umbletul !
Asta-n seama n-o bagara,
Calea lor ca si-o ur mara.
Patru zile lungi de vara
Ei au tot calatorit,
Putintel au odihnit.
V
Cand a fost a cincea zi,

Soarele cand rasari,
Au zarit si satul lor,
Plin de negura si nor.
Cand aproape-au fost de sat,
Constantin a cuvantat :
Lenuta ! Cu-al tau car ut
Vina mai catelenut,
Caci eu cu-al meu calusor
O sa merg mai tarisor,
Ca sa dau mamei de stire
Sa-ti faca buna primire,
Sa-ti deschiza portile,
Sa-ti astearna mesele,
Sa-ti umple paharele !
Si el frau calului da,
Calul isi impintena
Si-ntr-o fuga alerga,
Nu la ma-sa, pe cuvant,
Ci de-a dreptul la mor mant.
Aci a descalecat
Si din gura-a cuvantat :
Cal crescut sub glii ierboase,
Salas strangator de oase !
Dusu-m-ai si m-ai adus
Si pe cale si pe sus
Si-ai facut un mare bine
Pentr u mama, pentr u mine,
Pentr u mama, pentr u fata,
Pentr u mine totodata !
Si tu, capeneag iubit,
Panza alba de-nvalit,

Si tu, spada lucitoare,
Crucea mea de la picioare :
Ne-a sosit vremea, sosit,
Sa-ntram de unde-am iesit !
Tu, cal bun nazdravanas,
Schimba-ti trupul in salas,
Si tu, spada lucitoare,
Fa-te cruce la picioare,
Si tu, capeneag iubit,
Fa-te panza de-nvalit,
Iar tu, Doamne, Doamne sfant,
Da-mi iar locul din mormant,
C-am scapat de ce fu greu,
Implinit-am gandul meu :
La Lenuta dusu-m-am,
Acasa adus-o-am !
Dumnezeu l-a ascultat,
Pamantul s-a despicat,
Lutul iar s-a ridicat :
Constantin era-ngropat.
VI
Si Lenuta cat ce-ntra
In sat, mult se minuna,
Caci erau toate schimbate,
Toate de jale sfar mate,
Dar mai mult s-a minunat
Cand acasa c-a aflat
Portile stricate, rele,
De puteai sari prin ele,

Staulul stricat si gol,
Iarba mare prin ocol.
Ea sarmana astepta,
Ca fratii vor alerga
In prag a o-ntampina,
Dar nimeni nu s-a ivit :
Constantin n-a fi venit.
Ea la usa se repede,
Usa incuiata-o vede ;
Deci incepe ca sa bata
In cea usa incuiata :
Lasa-ma, mamuca, lasa,
Lasa-ma sa intr u-n casa,
Ca iti sunt iubita fata,
Lenuta cea-ndepartata !
Ma-sa, din casa, plangand,
O alunga blastamand :
Du-te-n foc si-n cate rele,
N-amari zilele mele,
Du-te-n foc, te du d-aci
Si nu ma batjocori !
Trei feciori eu am avut,
Pe toti trei i-am pus sub lut,
Pe toti trei i-am pus sub glie,
Sfantul Dumnezeu sa-i stie !
Iar Lenuta, scumpa-mi fata,
Maritata-i, maritata,
Intr-o tara departata :
N-oi vedea-o niciodata !
Insa fie blastamat
Cine o a-ndepartat !

Dar Lenuta nu-nceta,
Tot batea si se ruga :
Lasa-ma sa intr u, lasa !
Si ma-sa cu greu o lasa,
Si pe scaun o punea
Si la dansa cum privea,
Pe Lenuta-o cunostea.
Draga mea si-a mamei floare :
Nu ma-ncred, ca tu esti oare ?
Oh, ca nice n-am visat,
Ca te-oi mai ved vrodat !
Si plangand, Lena spunea
Cate-a mai suferit ea :
A dat sfantul Dumnezeu
Multe boale si mult rau
Si-au murit feciorii mei
Si-am ramas fara de ei !
Macar tu, scumpa mea fata,
De nu erai maritata
Intr-o tara-ndepartata !
Mi-ar fi traiul mai usor
Si mi-as mai uita de dor ;
Tu m-ai ajuta pe mine,
Eu m-as bucura de tine !
Dar sa fie blastamat
Cine mi te-a-ndepartat :
Pamantul sa nu-l primeasca,
Tarna sa nu-l mai voiasca,
Lutu-afara sa-l izbeasca !
Lenuta se-nfiora,
Reci fiori o-mpresura

Si cu glas rupt cuvanta :
Vezi, maicuta,-ai blastamat
Si blastamul s-a legat !
Constantine, Constantine,
Cum m-ai amagit pe mine
Ca sa plec pe dr um cu tine !
Si spunea maicutii sale
Cum a venit ea pe cale,
Cum Constantin o aduse
Si cate mai cate-i spuse.
Lena-atunci se-nfiora
Si cum sta, cum asculta,
Lacramile-o ineca,
Tr upu-ntreg ii tremura,
Mintile-i se tulbura,
Fruntea i se innora,
Pe Lenuta sar uta
Si i-a zis cu glas infrant :
Haid , Lenuta, la mormant,
Haid , Lenuta, sa grabim
La mor minte-n cintirim !

VII
La mormant daca sosira,
Jos pe el se pravalira
Si-ncepura-a lacrima
Si din gura-a cuvanta :
Constantine, iesi afara ;
Vina, Constantine, iara ;
Mai iesi, draga Constantine,

Ca ni-e dor, ni-e dor de tine !
Pamantul insa radea,
Groapa de ras hohotea ;
Constantin amar gemea.
Iesi din groapa si vorbeste,
Spune si ne povesteste
Cum traiesti in groapa, cum ?
Vina si ne spune-acum !
Vina sa ne vezi macar,
Vina, Constantine, iar !
Pamantul nebun radea,
Groapa de ras hohotea,
Lutul glumind raspundea :
Nu te mai r uga de mine,
Blastema, Lena, mai bine,
Nu te tot ruga mereu :
Ce-i al nostru, nu-i al tau !
Pamantul mereu radea,
Groapa de ras hohotea,
Lutul nen cetat glumea.
Morminte, nu fi pagan,
Slobozi-mi pe Constantin ;
Oh, nu fi, mor minte, rau,
Slobozi-mi copilul meu,
Ori macar da-i glas, morminte,
Pentru cateva cuvinte !
Pamantul atunci tacea,
Groapa nimic nu vorbea,
Constantin din greu zicea :
Oh, mama, tu esti de vina,
Ca n-am pace si odihna,

Ca n-am loc nici in mormant,
Ca n-am stare sub pamant.
Nici sunt mort, nici cu viata,
Nici sunt foc si nice gheata,
Nici in groapa nu pot fi,
Nici afar nu pot iesi,
Caci m-ai blastamat, maicuta,
Pentr u scumpa ta Lenuta,
Pamantul nu ma primeasca,
Tarna sa nu ma iubeasca,
Lutu-afar sa ma izbeasca ;
Lutu-afara m-a izbit,
Tarna m-a batjocorit,
Pamantul m-a prigonit !
Mama, daca-mi vrei tu bine,
Fa-l acuma pentru mine
Si-mi dezleaga blastamul
Ca-mi apasa sufletul !

Lena din suflet ofta,
Ganduri grele o mustra
Si ea, biata, cuvanta :
Dragul meu ! Sa fii iertat
Si de blastam dezlegat.
Insa fie blastamat
Pamantul, ca nu m-asculta,
Bata-l jalea mea cea multa,
Si nu te mai lasa-afara,
Bata-l jalea mea amara !
Tarna-atuncea tremura,
Lutul manios urla ;
Pamantul se despica :

Nu-i destul c-ai blastamat
Pe-un copil nevinovat,
Acum ma blastami pe mine,
Blastamu-te eu pe tine !
Caci n-ai inima de mama,
Nu ti-e sufletul de seama,
Nici esti vrednica sub soare
Sa mori cum tot omul moare,
Ci pamantul prin urgie,
Sa te inghita de vie !
Tarna-n laturi se-mprastia
Pamantul se deschidea ;
Lena din mor mant zicea :
Blastamata sa fiu eu,
Vai, pentru blastamul meu !
Si ca mine pe vecie
Fie blastamata, fie
Orice mama s-ar afla
Pe copil a-si blastama !
Fie dansa blastamata,
N-aiba pace niciodata,
N-aiba prapori la-ngropare,
Nici popa la comandare !
Vai de-aceea mama, care
Blastama fara mustrare
Pe copilul ei, caci ea
Blastama pe fiul sau,
Dar pe dansa Dumnezeu !